14 studenți au lansat proiectul „Destination: UNI”

0
63

Opt tineri maramureșeni, studenți la cele mai bune universități din țară și străinătate, fac parte dintr-un inedit proiect, „Destination: UNI”, al cărui obiectiv este acela de a pregăti elevii pentru bacalaureat și admiterea la facultate.
Este vorba despre: Traian Tuș, olimpic internațional la fizică și astrofizică, student la University of Oxford; Darius Lazea, olimpic internațional la matematică, student la École Polytechnique; Adrian Boroica, olimpic la matematică, student la Imperial College London; Marian Dumitriu, olimpic la matematică, student la Universitatea “Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca; Maria Brăgar, studentă la Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca (top trei admiși); Alexandru Mărcuș, olimpic la informatică, student la Universitatea “Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca; Amalia Pop, studentă la Universitatea de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” Timișoara (medicină generală); Maria Bilașco, studentă la Drept și la Studii Europene la Universitatea din București.

Echipa reunește, în total, 14 tineri studenți români care pun la dispoziție toate materialele necesare pregătirii pentru bacalaureat și facultățile selectate.
Astfel, ei oferă meditații și consultații la patru materii de bacalaureat (matematică, fizică, informatică și chimie) cu patru module detaliate pentru fiecare ramură a materiei (predare, exerciții și modele de subiecte).

Meditațiile și consultațiile sunt cotate la un preț avantajos pentru ca oricine să se poată pregăti pentru examene fără grija banilor.
Detalii despre proiect se regăsesc pe pagina de Facebook “Destination: UNI”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.