Grădinița ”O. Cazimir”, autorizată pentru secția maghiară și alternativa ”Step by step”

0
159

Veste bună pentru Grădinița cu Program Prelungit ”Otilia Cazimir” Baia Mare. Unitatea de învățământ preșcolar situată pe strada Banatului 3 a obținut autorizare de funcționare atât pentru grupele de ”Step by step”, cât și pentru secția maghiară.
”Secția maghiară func­ționa din 2008, iar grupele de ”Step by step” din 2011, dar acestea nu au fost acreditate de fosta conducere, în 2012. După îndelungi proceduri, ce au durat aproape doi ani, am reușit acest lu­cru. La sfârșitul lunii mai, am avut vizita experților ARACIP, iar acum, pe lângă grupele acreditate să funcționeze în limba română, avem autorizate secția în limba maghiară și alternativa educațională ”Step by step”. Este un pas important pentru unitatea noastră de învățământ și ne bucurăm că, pe durata acestui demers, am avut constant sprijinul Primăriei Municipiului Baia Mare, care ne-a ajutat în achitarea sumei de autorizare care depășește valoarea de 12.000 lei”, a punctat Georgeta Trif, directorul Grădiniței cu Program Prelungit ”Otilia Cazimir” Baia Mare.
Unitatea de învăță­mânt școlarizează peste 230 de preșcolari din Baia Mare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.