CS Vasile Lucaciu, înscrieri la patru grupe de vârstă

0
90

Clubul Sportiv Vasile Lucaciu Baia Mare organizează, până în 31 iulie, înscrieri la fotbal pentru copii născuți în: 2011-2012, 2013-2014, 2015-2016 și 2017-2018.
Nu se face o selecție propriu-zisă, se pot înscrie și copii care nu au calități motrice foarte bune și nici o îndemânare foarte ridicată.
”Nu punem pe primul plan obiectivele de performanță, obiectivele noastre principale sunt: menținerea unei stări optime de sănătate; favorizarea proceselor de creștere și dezvoltare armonioasă; menținerea unei condiții fizice optime; menținerea unui tonus psihic ridicat; dezvoltarea echilibrată a laturilor personalității: cognitivă, afectivă și volitivă; petrecerea plăcută a timpului liber prin sport-fotbal; formarea capacității de integrare și acționare în grup”, este mesajul lansat de CS Vasile Lucaciu.
Antrenamentele se vor desfășura pe teren sintetic (vara), respectiv sala de sport (iarna) și sunt în număr de două sau trei/săptămână.
CS Vasile Lucaciu mai specifică faptul că se va percepe o cotizație lunară, cu amendamentul că prima săptămână este gratuită!
Informații suplimentare și înscrieri: prof. antrenor Anton Goia, Licență UEFA B (tel. 0747560580), antrenor Ovidiu Mugur-Coza, Licență UEFA C (tel. 0751987111).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.