Vicecampioana CS Minaur Baia Mare va fi cap de serie în EHF European Cup și este direct calificată în turul II. Steaua București, cealaltă reprezentantă a României în această competiție, este în aceeași situație.
Federația Europeană de Handbal a publicat tabloul complet al EHF European Cup, sezonul 2023-2024. La a treia competiție ca valoare europeană vor participa 76 de cluburi, printre care și două cluburi din România – CS Minaur Baia Mare și Steaua București. Forul european a decis ca Minaur și Steaua să înceapă competiția doar din turul secund și, mai mult, să aibă statutul de cap de serie.
Turul II este planificat în perioada 14-15 octombrie – prima manșă, respectiv în 21-22 octombrie – manșa retur. Turul III este programat pentru 25-26 noiembrie și 2-3 decembrie, optimile se dispută în 10-11 februarie, respectiv 17-18 februarie. Meciurile din sferturi sunt stabilite pentru 23-24 martie și 30-31 martie. În luna aprilie se vor juca semifinalele: în 20-21 turul, în 27-28 returul. Finala este programată în 18-19 mai – turul, 25-26 mai – returul.
Tragerea la sorți pentru primele două tururi se va desfășura marți, 18 iulie.