Dacă circuli prin Maramureș, e imposibil să nu vezi ce schimbări majore au loc, în ultimii ani. Cu kitsch-ul deja ne-am obișnuit. Nu s-a intervenit la timp, avem case țiclam cu gard de inox, lângă case de lemn cu poartă de Maramu’. Din păcate, schimbarea e din ce în ce mai pregnantă.
Infrastructura, bat-o vina!
E clar, în secolul 21 și maramureșenii din sate au drept și nevoie de condiții moderne. Care vin cu investiții, cu infrastructură. N-a calculat însă nimeni cât costă acest lucru natura. Se adună apele din toate izvoarele, de pe toate văile, ca să aibă omul apă destulă cât să îi meargă mașina de spălat, să umple piscina, să țină un solar etc. Apoi, ne trezim că pe văi gen Săpânța, să zicem, odinioară cu caracter de torent, abia mai curge apă în timpul verii. Alt calcul nefăcut de nimeni este calitatea apei. Știm, există filtre performante… dacă le folosim.
Pe Valea Izei, au rețele de canalizare orașele Săliștea și Dragomirești, comunele Bogdan Vodă, Rozavlea etc. Stațiile de epurare epurează, apoi, situate pe malul Izei, deversează. Nu se împrăștie pe câmp, pe culturi, idei probabil năstrușnice sau nu. Se aruncă în râu. Mai în aval, comune gen Rozavlea, Strâmtura sau Bârsana au aducțiuni de apă potabilă… din pânza freatică a Izei! Știm, nu direct din râu, din pânză. Exagerăm totuși dacă înghițim în gol? Face cineva o probă de încărcătură microbiologică Izei, Vișeului, Lăpușului, Cavnicului? Că tot e moda testării apei, via Ucraina. 
Mai continuăm povestea metamorfozei satului, cu celelalte componente ale infrastructurii? Cu energia electrică, ce i-a țintuit pe săteni în fața televizorului, iar când îi întrebi “de-ale satelor” îți vorbesc de Ciolacu? Cu Internetul care țintuiește (nu numai) tinerii cu ochii-n telefoane? Exemplul de odinioară din Sălsig e memorabil: primăria a amenajat un parc, pe malul Someșului, unde nu mergea nimeni. Până i-a venit ideea primarului să pună conexiune wireless gratuită în parc… Și s-a umplut de tineri!!!
Case, porți
Pe cât de multe case nelocuite sau părăsite găsești prin Maramureș, pe atâtea găsești și modernizate, amenajate, nou-nouțe… nelocuite. Și au apărut case la noi ce concurează clar cu cele din Negrești și Certeze. Nelocuite, oamenii au tras s-o facă și mai trag s-o mobileze, prin țări străine. Locuiesc luna august și jumătate din decembrie.
Sunt sate în Maramureș, atât pe Valea Ruscovei cât și pe a Vișeului, a Izei sau în Țara Lăpușului, aproape goale. Cu o mână de bătrâni, incapabili de agricultură. Terenurile nelucrate, pe alocuri nici măcar cosite. Livezi de cireșe părăsite, gen Coroieni, când ți-ai putea lua chirie-n Cluj cu cireșele de-acolo! Odinioară, pe Valea Izei se cosea și deal la 40 de grade panta. Acum nici în lunca Izei, la cele mai mănoase terenuri. Sigur, revenim la secolul 21… aproape fiecare comună are un minimarket, orășelul are unul sau două marketuri, orașul are 2-3 supermarketuri. Este de unde lua pita proaspătă, ceapa verde-verde, carnea proaspătă oarecum. Una dintre cele mai triste metamorfoze/scene văzute recent este a familiei dusă la fân de tânărul cu ATV, apoi agățată remorca, dus fânul. Un întreg șir de lucrări tradiționale anulat. O mostră de vreo 5 ani dintr-un sat chiorean merită amintită, deși iar va genera supărări. Se cobora pe râu cu lemne tăiate la metru, cu țapine, iar femeile veneau pe mal, cu coșul cu de-ale gurii și horincă. De la 4 dimineața se urca, se ajungea seara. Până cineva a schițat cu buldozerul un drum pe lângă râu. O tradiție seculară, poate milenară, omorâtă cu un gest și apoi călcată cu buldozerul. Apoi, merită reamintite porțile de lemn. Cu simbolurile lor, cu specificul familiei, precum crucile vesele sau nu. Dispar, se mai fac la pensiuni, la biserici, la intrări în comune mai bogate. Dar unele porți își dau sfârșitul într-un kitsch absolut feroce, înfipte în țeavă metalică, în Săcel sau Ieud.
Datina, artizanatul
Putem vorbi numai la mod peiorativ de datină, atunci când la costumul popular asortezi pantofi cu top Christian Louboutin sau iarna cu cizme cu toc, până la genunchi. Plus fard de gletuit o casă. Bine, nici cu pălărie verde de pădurar la bărbați nu e ok, chiar dacă a avut loc o mutație în elitele satelor. Cel care vede pădurea în metri steri o fi nobil, dar nu cât să-i dedici costum popular sau să faci role-play, să te creadă lumea nobil.
Cât despre artizanatul scos la vânzare pentru turiștii ce vor să deguste Maramureșul, e o mare rușine. Și aici se poate interveni, să oprești prin hotărâre de Consiliu local sau județean vânzarea de produse neconforme ca fiind branduri de Maramureș. Mergeți în fața Cimitirului Vesel de la Săpânța, la fel ca în Pasul Mesteacăn în Chioar sau la Ocna Șugatag, să vedeți acolo kitsch-uri.
Prin urmare, care din toate cele de mai sus, aceste metamorfoze ale modului nostru de viață, ne-au afectat? TOATE. Unele fizic, direct. De la șale rupte la sparanghel la ochelari de vedere purtați de copii mici. Altele ne-au omorât turismul. Altele ne-au aruncat în brațele “food-like products”, ale produselor ce seamănă cu alimentele. Brânza de soia și de alge ce e? Cum se mulge soia? Dar migdalele? Dar șunca reformatată ce e? Sau peștele reformatat din conserve? Cam cât de sănătoase credeți că sunt acele produse? Dar “somonul de cultură”, crescut în lacuri și oceane în țarcuri, precum porcii, și li se aruncă doar concentrate? Iată de ce vorbim despre o metamorfoză brutală a vieții maramureșeanului, mai ales a celui de la țară, odinioară rar expus la (non)binefacerile vieții moderne.
