Sărbătoarea pensionarilor de la mină în Baia Sprie

0
74

A 17-a întâlnire a pensionarilor care au lucrat la Mina Baia Sprie a înregistrat un record de prezență. Dacă, în medie, în anii trecuți, se întâlneau în jur de 60-80 de foști ortaci, acum au fost prezenți 112. A fost un moment emoțional, unii revăzându-se după peste 20 de ani.
Foștii mineri s-au întâlnit pentru a socializa, a se distra, a depăna amintiri și, nu în ultimul rând, pentru a povesti despre frumoasele clipe petrecute cândva împreună.
Atmosfera a fost întreținută de artiștii locali Mariana Cânța și Daniel Vascul. În sprijinul lor a venit, ca de fiecare dată, inginerul Petre Ceteraș. Cu toții s-au simțit extraordinar, mai ales după ce au servit un pahar de horincă, amintindu-și de anumite perle minerești cu care s-au confruntat în practicarea meseriei de miner. Organizatorii au creat o atmosferă frumoasă de neuitat. La final a venit tortul ocazie cu care au cântat „La mulți ani!” și imnul minerilor.
Au fost prezenți cuplători, semnaliști, vagonetari, artificieri, tehnicieni mineri, maiștri și ingineri. Inginerul Petre Ceteraș a întreținut întreaga atmosferă până la finalul evenimentului.
Multă sănătate și fericire tuturor pensionarilor! La mulți ani!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.