În Maramureș, peste 3.300 de elevi încep probele scrise la Bacalaureat

0
33

În Maramureș s-au înscris la examenul de Bacalaureat 3.384 de elevi, din care 2.911 au absolvit în acest an studiile liceale, iar 473 sunt din promoțiile anterioare. La prima probă scrisă, cea la Limba și literatura română, care începe azi, 26 iunie, la nivelul județului sunt înscriși 3.087 de elevi.
Cel de-al doilea examen scris la Bacalaureat, respectiv proba obligatorie a profilului este programat pentru 27 iunie. La această probă s-au înscris 3.165 de candidați maramureșeni. La proba la alegere a profilului și specializării – 28 iunie, sunt așteptați 3.204 de absolvenți maramureșeni, iar la proba scrisă la limba și literatura maternă– 29 iunie, s-au înscris 83 de candidați. Primele rezultate la bacalaureat vor fi afișate în 3 iunie, până la ora 12. În aceeași zi, în intervalul orar 12-18, se vor putea depune contestațiile, în perioada 4-6 iulie, vor fi rezolvate contestațiile.
Promovarea examenului de Bacalaureat permite accesul elevilor în învățământul superior. În urma promovării examenului de bacalaureat, absolventului i se eliberează diploma de bacalaureat. Absolvenții care au promovat toate clasele liceale cu medii generale de minimum 9,50, iar la examenul de Bacalaureat au obținut media 10 primesc diplomă de merit.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.