Sindicaliștii cer sprijin • Angajați și bani puțini la Poștă

0
98

Deficitul de personal, subfinanțarea și absența investițiilor în digitalizare au fost câteva dintre problemele puse pe tapet de sindicaliștii din Poșta Română Maramureș la o întâlnire avută recent cu prefectul județului Maramureș, Rudolf Stauder. De altfel, sindicaliștii au fost pe punctul declanșării unor proteste la nivel național, nemulțumirile fiind specifice angajaților din întreaga companie. Deocamdată, acțiunile sindicale au fost amânate ca urmare a numirii unui nou ministru la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării.
În cadrul ședinței de la Palatul Administrativ din Baia Mare, liderii Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România – filiala Maramureș și cei ai Blocului Național Sindical i-au prezentat reprezentantului Guvernului în teritoriu multiplele provocări cu care se confruntă Compania.
Printre acestea, s-au evidențiat în mod special deficitul de personal, lipsa finanțării adecvate, absența investițiilor în digitalizare și echipamente de ultimă generație menite să eficientizeze activitatea companiei, probleme legate de flota auto învechită și, nu în ultimul rând, problemele generate de managementul defectuos pus în practică de conducerea companiei.
Liderii de sindicat și-au exprimat îngrijorarea în legătură cu aceste dificultăți și au subliniat necesitatea găsirii unor soluții concrete și imediate pentru a îmbunătăți situația. În acest sens au fost depuse înscrisuri care evidențiază în detaliu situația descrisă, cât și riscurile privind viitorul Companiei, în lipsa unor măsuri de remediere urgente.
La rândul său, prefectul Rudolf Stauder a subliniat importanța colaborării strânse între toate părțile implicate pentru a găsi soluții durabile și eficiente. El a dat asigurări că vor fi întreprinse toate eforturile pentru a îmbunătăți situația și pentru a fi restabilită încrederea în Compania Națională Poșta Română. De asemenea, a oferit garanții că înscrisurile depuse vor fi analizate cu seriozitate și înaintate Guvernului României spre a se lua măsurile necesare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.