Mulți și-l imaginează pe Eminescu doar în ipostaza de poet și prozator romantic, melancolic, îndrăgostit, meditând și căutând sensul și esența vieții, pasionat și creator de mituri, încercând să cuprindă spațiile visării. Eminescu, în ciuda răutăcioșilor, de care a avut parte prin fiecare generație, rămâne semnul duratei noastre, ne-a fost dat, și el însuși ni s-a dăruit, să ne fie reper „ca un model al ființei românești” (C. Noica). S-a scris, și se va scrie, despre opera eminesciană, ea rămânând mereu incitantă, adâncă prin gândire și expresie unică. În studenția mea, am avut șansa să descopăr și să aprofundez o altă dimensiune a creației lui Eminescu. Aceea de gazetar. În acea perioadă, profesorul meu de limba și literatura română, istoricul literar Al. Oprea, pe atunci directorul Muzeului Literaturii Române, a scris cartea „În căutarea lui Eminescu, gazetarul” (1977), prima lucrare pe această temă. Tot în acea perioadă a apărut volumul IX, Publicistica lui Eminescu, care a produs mare rumoare în epocă, ajungându-se la retragerea lui din librării.
De atunci, m-am apropiat de jurnalismul eminescian și acolo am rămas. Am constatat că el a venit în presă cu o vastă cultură. Până la vârsta de 26 de ani, când și-a început activitatea la Curierul de Iași, îi citise pe antici, de la greci, la vechea cultură indiană, pe romantici – Novalis, Lamartine, Leopardi, Goethe, ori pe marii filosofi, în special Schopenhauer, Hegel, Kant. O perspectivă a lecturilor profunde, de înalt nivel cultural, dar și cu o dimensiune morală dincolo de orice îndoială. A fost dat afară de la ziarul din Iași pentru că a refuzat să scrie un articol nemeritat despre primar. Eminescu dorea, prin articolele sale, să dea o cale noii generații, în spiritul adevărului și dreptății. El însuși spunea: „Părerea mea individuală, în care nu oblig pe nimeni de-a crede, e că politica ce se face azi în România, și dintr-o parte și din alta, e o politică necoaptă, căci pentru adevărata și deplina înțelegere a instituțiilor noastre de azi, ne trebuie o generațiune ce-avem de-a o crea de-acu-nainte.” Gândiți spusa eminesciană în contextul politic al acestor zile!
Despre ce scria Eminescu? Pledează pentru relația dintre popor și conducători. A scris despre Războiul de Independență, despre controversele dintre conservatori și liberali, despre oamenii politici ai vremii, despre justiție, economie, despre relații internaționale, despre făurirea României Mari, la care nu a fost martor, din păcate. Să-l fi avut pe Eminescu la Alba Iulia, pe 1 Decembrie 1918! Jurnalistul Eminescu era convins că pentru bunăstarea unui popor, esențiale sunt munca, adevărul, „nu fraze lustruite și negustorie de vorbe,”un monarh cu vocație, care să armonizeze interesele diferitelor clase sociale, dar în special educația, având în vedere că în perioada în care fusese inspector școlar în ținutul Neamțului cunoscuse bine școala românească. Școala, credea Eminescu, trebuie să formeze caractere, iar convingerile sale, exprimate în ziarul Timpul, sunt de mare actualitate. Nenumărate exemple din jurnalismul eminescian ar putea fi evocate, conținând o mare capacitate de interpretare și de analiză a realității timpului său.
Opera publicistică a lui Eminescu este un model al spiritualității românești. Eminescu oferea cititorilor o radiografie a vieții politice, parlamentare, guvernamentale a vremii sale. Perpessicius, îngrijitorul operei eminesciene, spunea: „Nici una din problemele politice, sociale, economice, care dirijează viața unui popor, nu i-au fost absente, și nimeni n-a adus în judecarea lor o viziune mai adâncă, mai profetică, mai actuală.” A fost un polemist redutabil. A fost necruțător cu lipsa de cultură, cu lingușirea și servilismul față de mărimile zilei, cu câștigul fără muncă. Era neîndurător cu cei care strâmbau limba română, mai ales în presă. Spunea adesea: „Cine stâlcește limba strămoșilor să nu îndrăznească a se apuca de scris, să nu atingă un creion sau pană și călimară.”
Din păcate, Eminescu are și astăzi suficienți denigratori. Dacă Eminescu ar trăi azi, ar fi sufocat de șleahta agenților antiromâni, afirma eminescologul, universitarul Constantin Barbu. Ba, unii s-ar încumeta să-i dea lecții de limba română, ori filosofie. Da, ni se dărâmă miturile naționale! Supărat pe atitudinea față de această valoare națională, profesorul universitar Andreas Rados, președintele Comunității Elene, a spus în fața scriitorilor, la o întâlnire de la Iași:, „Aud că nu vă mai place Eminescu. Dați-ni-l nouă, grecilor. Îl primim cu bucurie!”
Ca unul care îi recitesc opera gazetărească, spun că Eminescu a marcat, indiscutabil, istoria presei românești. Publicistica ar trebui să fie materie de căpătâi la școlile de jurnalism. Cultură și limba română pentru orice om de presă. Faptul că magia lui Eminescu îi mai atinge pe mulți români se poate explica prin genialitatea peceții lui lingvistice. Nu uit a spune că astăzi, 15 iunie, se împlinesc 134 de ani de la moartea lui Eminescu. Dar, după cum se vede, Eminescu nu a murit!
