Dacă iei la puricat harta Maramureșului nostru drag, observi că sunt câteva margini de județ aproape neumblate, pe unde n-ai fost că… n-ai avut de ce. Asta nu înseamnă că forestierii, cei cu ATV-urile sau montaniarzii nu știu locurile. Vezi motoriștii de acum două săptămâni ce veneau dinspre Bistrița spre Dragomirești. Dar sunt câteva pete obscure, întunecate, ce-ar merita remarcate, pe harta noastră, pe care am vrea să vi le limpezim/luminăm. Alegem câte un loc per vecinătate, cu promisiunea că în timp căutăm și altele.
Jugăstreni, cătun de top național, la limită cu Sălajul
N-am fost de un an-doi în cătunul Jugăstreni, am vrut să vedem dacă sunt schimbări. Conform recensământului din 2011, satul are 43 de locuitori, era în top 20 al celor mai mici localități din țară. L-am traversat, până spre pădure, am ieșit prin cealaltă parte și am văzut în total… 3 oameni. Așa că, ne interesăm. Mai sunt cam 25-30 de locuitori. Lipsa apei rămâne o problemă, ne spune un localnic.
În rest, au de toate, teren cât vezi cu ochii, lipsă vecini… Dincolo de dealuri, pe drumuri numai de ei știute, poți ajunge în satele sălăjene Șasa, Dolheni, Măleni și Luminișu. Nu au apă, dar primarul comunei Vima, de care aparțin, încearcă să obțină de la vecini drept de a atrage apă din izvoarele carstice de la Românești. Unde oricum se duc oamenii cu tractoare, cu remorci, pentru apă pe care o duc direct în câmp, la vaci. Și am mai văzut în sat câteva încercări de plantații de brazi de Crăciun, deasupra satului. Bravo! Un loc unde să uiți de tine, la bătrânețe, cu condiția să nu mori de sete.
Lomaș, codru mândru la limita cu Oașul
Din orașul Tăuții Măgherăuș intri spre satul-cartier Băița, vezi apele roșii pe care nu se mai satură minele să ni le ofere, urci spre Ulmoasa, dar lași cătunul în dreapta, continui spre munte, dar la Lomaș, faci stânga din asfalt pe drum forestier, pe Valea Limpedea. E un loc al cascadelor, prima e pe Valea Porcului, mai sus sunt alte două, iar drumul te urcă la munte și urci încet, dar sigur spre Culmea Paltinu, pe limita cu județul Satu Mare. Nu înainte de a vedea urme de exploatări forestiere la tot pasul, apoi de a da de o cochetă cabană silvică rustică, închisă… din păcate.
A fi fost perfectă de refugiu. Cu deja clasica budă în pădure, probabil brand românesc de necombătut! Ai aici deasupra Piatra Tisei, de unde poți coborî în stânga spre Nistru, dar la picior. Oricum, dincolo de cabană, mai urci puțin și drumurile sunt desfundate, cu lemne în drum. Gata cu mașina, cel puțin cu cea normală. Oricum ești la doi pași de limita cu Oașul, de iei pe culme, spre dreapta, te apropii de vârful Paltinu, apoi de vârfurile Pietroasa și Țiganu. La Pietroasa, ești la doi pași de Sfinxul Oașului și de pârtia de schi (în continuare inutilă, neterminată) de la Luna Șes. Dar revenim, iată un loc, o limită de Maramureș de care suntem mândri, e un loc ce merită atenția, poate chiar niște trasee turistice, că-s șterse semnele total, unele de timp, altele de drujbe.
Lunca la Tisa, vecinătate cu Lunca Rahiv. Ucraina
Slava Ukrainii! Bun, ne-am făcut datoria civică europeană, trecem la ale noastre trasee. Sunt șanse ca și satul Valea Vișeului de mai din amonte, de pe Tisa, să fie mai interesant, vecin cu Trebușeni și cu centrul geografic al Europei, din una din variantele măsurate (depinde unde pui acul compasului). Dar nouă ne-a plăcut enorm Lunca la Tisa, sat al comunei Bocicoiu Mare.
Cochet, cuminte, cu sute de povești ascunse, nespuse, de mic trafic, de treceri de țigări, fugari etc. Cu acel absolut superb bar de pe braniță, cu bornă lângă terasă, cu borna de vizavi și cu al lor drum județean la vedere, cu cafeaua-n față. Din păcate, și aici, exploatarea de lemn a făcut inutil un drum județean ce ar duce, pe lângă Tisa, apoi peste munte, în sus, spre Valea Vișeului-satul. Inutil de spus ce potențial ar avea, în toate sensurile de potențial. Alt loc superb, de care am fi și mai mândri dacă l-am putea parcurge cu mașina, nu cu tancul.
Vecinătatea cu Suceava?
Ne-ar plăcea să lăudăm vecinătatea noastră cu Suceava, dar nu putem. Doar putem să vă promitem că revenim, da’ de s-o fi schimbat ceva. Până una alta, în ciuda drumului național 18 deja bun, a Pasului Prislop superb, cum treci, dai de văi cu gatere ascunse, de versanți întregi tăiați între județe, în Țara Nimănui. Tot acolo se duc romi din Maramureș la cules de ciuperci în regim de semilibertate, fapt anchetat la acest moment de Poliție. Și la stâne la fel. Am vrea să lăudăm un loc superb, dar e viciat din păcate de noi, de oameni.
Spre Bistrița, peste dealuri frumoase
Cel mai recent pe limita cu Bistrița am fost din Săliștea spre Dealul Ștefăniței. Interesant, cu potențial, dar nu se compară cu sătucul lăpușean Larga, cu 345 de locuitori teoretic, ce dă spre satul bistrițean Molișet. Aparține comunei Suciu și nu are deschiderea elegantă a vârfului de la Suciu spre Agrieșel… dar sunt la doi pași, nu te oprește nimeni să vezi ambele locații.
De sus de la Agrieșel vezi aliniat perfect Țibleșul cu munții Rodnei. Dincolo, în Larga, după un drum de asfalt îngust, cochet, ajungi în satul în care nu se întâmplă absolut nimic. Are biserică, poate școală, are magazin, are și o firmă mică ce prelucrează lapte. De aici, poți trece tot parțial pe asfalt în Molișet și la o mănăstire de-acolo. Parcă stă în loc timpul acolo. Iar dacă ai curaj sau mașină mai înăltuță, treci și spre un cătun al Groșilor Țibleșului, Strâmba, altă frumusețe.
Iată câteva mostre de “bună vecinătate” a Maramureșului. Ar mai fi porțiunea de învecinare cu județul Cluj, unde mai lucrăm… deocamdată ce-am văzut nu ne-a impresionat deloc. Mai căutăm!!!
