Rocadă pe posturi la Aeroportul Internaţional Maramureş între directorul general (managerul) Dorin Buda, căruia i-a expirat mandatul ieri şi directorul compartimentului dezvoltare al aeroportului, Ionuţ Caraba.
Numirile noi sunt făcute până la organizarea concursurilor pe post, conform legii, pentru cele două funcţii. „Am preluat funcţia de manager până la organizarea concursului, cum spune legea. Consiliul de Administraţie (CA) a trimis deja solicitarea de organizare a concursului, către Consiliul Judeţean (în subordinea căruia se află), iar instituţia judeţeană va decide când se va organiza concursul. Fostul manager Dorin Buda a preluat funcţia de director dezvoltare, de asemenea, până la organizarea concursului. Mandatul său a expirat în 31 mai şi el nu şi-a mai dorit să continue. De aceea s-au petrecut aceste modificări. Se anunţă însă o vară fierbinte, cu activitate intensă, foarte multe curse interne şi internaţionale, mai ales că se deschide sezonul estival. Practic, anul acesta va fi un record şi în ceea ce priveşte numărul zborurilor, dar şi al pasagerilor care vor pleca sau ateriza pe aeroportul nostru. Mai avem şi investiţiile importante în derulare. Deci suntem pe un trend crescător în ceea ce ne priveşte, din toate punctele de vedere”, a explicat Ionuţ Caraba, noul manager al aeroportului.