Mlaștina (tăul) Iezerul Mare din Maramureș este una dintre cele mai frumoase zone umede din județ, drept pentru care e rezervație naturală. Are acces destul de simplu, din asfaltul ce urcă din Sat Șugatag pe Valea Cheii, spre pășunea Tătaru, mergi în plimbare sub un kilometru și ajungi să vezi o minunăție, cu floră total diferită decât tot ce e în jur. Zilele trecute, un utilaj aducea piatră și schița un drum exact pe lângă turbărie. Ce-i drept, e pe teritoriul comunei Desești însă… e firesc?
Oficial, “mlaștina Iezerul Mare (Tinovul Hărniceștilor) este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip floristic și faunistic), situată în județul Maramureș, pe teritoriul administrativ al comunei Desești. Aria naturală se află în partea central-nordică a județului Maramureș, în munții Igniș, aparținând de lanțul muntos al Carpaților Orientali, la o altitudine de 1.014 m. Rezervația naturală a fost declarată arie protejată prin Legea nr. 5/6 martie 2000 și se întinde pe o suprafață de 5 hectare. 
Mlaștina Iezerul Mare se suprapune sitului Natura 2000 – Igniș. Aria protejată reprezintă o zonă umedă (un ochi de apă drenat de pâraiele Valea Zăvoare și Valea Cheii) înconjurat de mlaștini oligotrofe, ce adăpostește o vegetație (relicte glaciare) diversificată specifică turbăriilor, constituită din specii de ligularia, iarbă albastră ruin, târsă, vuitoare, ruginare, bumbăcariță (Eriophorum vaginatum), săbiuță, sclipeți, roua cerului (Drosera rotundifolia), pipirigul-cerbilor, coada-racului (Potentilla erecta), curechi de munte, merișor, afin vânăt etc și o faună reprezentată de o gamă variată de mamifere, păsări și reptile”, conform wikipedia.
În momentul vizitei noastre, se vedeau deja atât bumbăcarița (legenda spune că era folosită de femei cu sute de ani în urmă în acea perioadă a lunii…), dar apăreau exemplarele tinere de Roua Cerului, una dintre plantele carnivore/insectivore din România, absolut impresionante.
Pe lângă zona umedă însă, la câțiva metri, se schițează un drum. Cu buldozer, acum se pune piatra. Și dacă beneficiarii ar fi turiștii, să zicem c-ar fi OK, deși o parcare cu zeci de mașini, duminică de duminică, acolo, ar strica major și peisajul, și flora. Dar din păcate, sunt șanse mari să se repete scenariul de vizavi, de pe drumul de Sat Șugatag. La capăt de drum, pe cercul de asfalt, la așa-zisul aerodrom (cum e semnalizat pe Google Earth) e plin de cioburi de sticle de bere și de gunoaie, semne clare de picnic și de loc de “una mică” pe capota mașinii pentru tinerii din zonă. Un asemenea peisaj, la un kilometru de Iezerul Mare, e acceptabil și nu prea. La 3 metri?!?
Meseriașul de pe utilaj ne spune că drumul e făcut de Primăria Desești, e o continuare a unei străzi asfaltate, aparent chiar ulița bisericii. Dincolo, la Ocna Șugatag, sunt semne de întrebare referitoare la drumul făcut în plină rezervație, drum ce se presupune că s-ar uni cu al lor asfaltat de la Sat Șugatag. De altfel, în zonă, deși vorbim de unul dintre cele mai frumoase locuri dintre Maramureș, câmpul Tătaru, una dintre cele mai întinse pășuni de munte din România, există o febră a drumurilor… oriunde întorci privirea este câte un drum schițat, fie el de pământ.
