Recunoştinţă adusă unui erou al neamului românesc: Ioan Buteanu

0
78

Societatea Cultural-Patriotică “Avram Iancu”, filiala Maramureş, a organizat ieri, 23 mai, un moment comemorativ în semn de recunoştinţă adusă unui erou al neamului românesc: Ioan Buteanu, unul din liderii revoluționarilor români transilvăneni de la 1848 și prefect al Zarandului în perioada 1848 – 1849.
La eveniment au fost prezenţi reprezentanţi ai Şcolii Avram Iancu din Baia Mare, Asociaţiei Cultul Eroilor “Regina Maria”, Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere, Asociaţiei Veteranilor de Război, din Ministerul Apărării Naţionale.
La împlinirea a 174 de ani de când Ioan Buteanu a fost omorât, în memoria lui a fost ţinută o slujbă de parastas, la grupul statuar din Parcul Mara. “Mântuitorul spune că nu este mai preţios lucru pe lumea asta ca sufletul, viaţa ta să o dai pentru prietenul tău. Aşa au fost eroii neamului, şi-au dat viaţa pentru naţiunea română. Acestor eroi li se cuvine cinstire ca şi sfinţilor. Jertfa lor de sânge să fie bine primită în faţa lui Dumnezeu, iar noi să avem putere să îi cinstim şi să le purtăm memoria cât de mult în această lume şi să ne învăţăm unii pe alţii şi pe copii să facă acest lucru”, a punctat la finalul slujbei preotul militar Daniel Achim.
La rândul său, preşedintele Societăţii Cultural-Patriotice “Avram Iancu”, Ioan Tuhuţiu, a precizat că “e un moment de aducere aminte, de recunoştinţă acum când se împlinesc 174 de ani de la moartea lui Ioan Buteanu”. Apoi au fost amintite câteva dintre datele biografice despre Ioan Buteanu, cel care s-a născut în Sighetu Marmaţiei, în 1821, fiind unul din revoluţionarii paşoptişti din Ardeal şi a fost ucis în satul Iosăşel, azi în judeţul Arad.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.