Copiii și adolescenții din Țara Lăpușului sunt invitați să participe la o mulțime de activități creative care să le stimuleze imaginația și curiozitatea pe parcursul întregii vacanțe de vară. 11 artiști invitați din București, Cluj, Brașov și Baia Mare vor susține concerte, spectacole și ateliere pline de tâlc în aer liber, Sub Stejar.
Reprezentanții Asociației „Sub Stejar” spun că tinerii vor avea ocazia să lucreze cot la cot cu artiști păpușari, fotografi, actori, regizori de film și de teatru, artiști plastici, coregrafi, muzicieni.
Cea de-a doua ediție a proiectului cultural „Caleidoscop – Întâlniri creative cu tinerii din Țara Lăpușului” se va desfășura în perioada 3 iunie – 3 septembrie, în Târgu Lăpuș. Vor fi ateliere de creație, de teatru, film, fotografie, dar și concerte, expoziții și o paradă a copiilor pe străzile orașului. Accesul este gratuit la toate evenimentele. Anul acesta se alătură proiectului și 6 instituții de învățământ din zonă: Grădinița cu Program Prelungit Târgu Lăpuș, Liceul Tehnologic Grigore C. Moisil, Liceul Teoretic “Petru Rareș”, Târgu Lăpuș, Școala Gimnazială “Nicolae Steinhardt” Rohia, Școala Gimnazială Lăpuș, Școala Gimnazială “Benkő Ferenc”, Dămăcușeni.
Programul este următorul:
3 -11 iunie – Inițiere în acrobație aeriană;
25 iunie – 2 iulie – Atelier de dans contemporan;
10-16 iulie – Atelier de inițiere în fotografie documentară; Art Cubes – Artă plastică pe înțelesul celor mici;
24-30 iulie – Cartoniada – Atelier de hârtie vie; Atelier de povești nescrise – păpușile ascunse din grădina ta; Joacă în stradă – cadru de experiment al performance-ului stradal; Atelier de actorie: statuile prind viață;
7-13 august – Atelier de fabricat povești muzicale;
28 august – 3 septembrie – Fabrica de film – Atelier de povești filmate;
13 iunie – 29 august – Șah Mat, Joc și Joacă – Cursuri de inițiere în șah;
Înscrierile și mai multe informații, la adresa: https://substejar.ro.
Proiectul este inițiat de Asociația Culturală Sub Stejar și finanțat de Uniunea Europeană NextGenerationEU prin Planul Național de Redresare și Reziliență, fiind cofinanțat de Orașul Târgu Lăpuș.