Românii pot deveni proprietari pe terenurile din zonele necooperativizate

0
175

Prefectul Județului Maramureș, Rudolf Stauder, a înaintat o serie de memorii Camerei Deputaților și Secretariatului General al Guvernului subliniind necesitatea stringentă ca Legea fondului funciar nr. 18/1991 să fie modificată și completată, pentru a oferi posibilitatea Comisiei Județene de Fond Funciar Maramureș soluționarea favorabilă a peste 1.200 dosare care priveau zonele necooperativizate.
Acest deziderat a fost atins, prin publicarea în Monitorul Oficial al României a modificărilor și completărilor Legii fondului funciar nr. 18/1991.
Astfel, în termen de 6 luni, deținătorii sau moștenitorii persoanelor care nu s-au înscris în cooperativele agricole de producție au posibilitatea să solicite comisiei județene emiterea titlului de proprietate.
Cererile trebuie depuse personal sau prin poștă, cu confirmare de primire, la primăria localităților în a cărei rază teritorială se află terenul dacă:
• Deținătorii sau moștenitorii acestora figurează cu terenul în registrele agricole sau registrele cadastrale și în evidențele fiscale.
• Pentru terenul în cauză nu a fost deschisă carte funciară în baza Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996 republicată.
• Terenul nu face obiectul cererilor de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate de către alte persoane și nici nu s-a eliberat anterior titlu de proprietate cu privire la acesta.
De asemenea, cererile vor fi însoțite de toate documentele justificative care îndreptățesc petentul să solicite suprafața respectivă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.