Proiectul Pârtiei Olimpice a ajuns la final!

0
148

Administraţia locală din Borşa a semnat, recent, ultimul document care încheie practic actuala investiţie, de peste 100 milioane lei, de la Pârtia Olimpică. Urmează, însă, alte investiţii în domeniul schiabil, care vor aşeza oraşul din nordul ţării pe lista selectă a staţiunilor cu renume în sporturile de iarnă şi nu numai.

„Proiectul Pârtiei Olimpice de schi de la Borșa a avut nevoie de ani buni de muncă susținută, dar succesul obținut ne obligă să continuăm cu aceeași măsură. La finalul săptămânii trecute, la Ministerul Turismului, am depus ultimul act pentru proiectul Telegondola și Pârtie Olimpică. Este actul adițional nr. 3 care încheie oficial finanțarea acestui proiect. Împreună cu Biroul de investiții din cadrul Ministerului am stabilit programul pentru depunerea de noi finanțări și derularea de noi proiecte de investiții în sectorul turistic: noi pârtii de schi și instalații de transport pe cablu, sanie de vară, terase belvedere, centru SPA, arenă de biatlon, schi fond și complex de trambuline pentru sărituri cu schiurile, trasee turistice montane și piste de biciclete. Este un proiect ambițios, dar nu imposibil”, a spus Ion Sorin Timiş, edilul din Borşa. Pârtia de schi are lungimea de 2.650 metri, cu o înclinare medie de 30,7%, grad de dificultate ridicat și o diferență de nivel de 778 m. Capacitatea de transport a telegondolei este de 1.800 de persoane/oră. Capacitatea optimă a pârtiei este de 1.200 schiori pe zi. Din acest sezon de schi, Borşa va găzdui inclusiv mai multe competiţii internaţionale.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.