Am făcut un exercițiu de imaginație și am trasat cu un compas (da, mai există…) un cerc cu rază de 20, apoi unul de 30 de kilometri în jurul Băii Mari. Cel de 20 de kilometri nu ne-a satisfăcut… e încă prea aproape de oraș, locurile frumoase sunt împânzite de case de vacanță, încă nu schimbi mediul prea mult. La cel de 30 de kilometri rază, ai deja Paradisuri absolute, alte lumi, alte moduri de viață! Am ales două asemenea locuri, aflate undeva în zona celor 30 de km depărtare de oraș și le-am parcurs, în două zile consecutive.
Culmea Prelucilor – Preluca Nouă
Pentru a urca pe Culmea Prelucilor, am ales varianta… cu asfalt. De la Copalnic Mănăștur am suit spre Preluca Nouă, am salutat prieteni, am coborât pe văi spre Defileul Lăpușului, am revenit la mașină și am continuat traseul auto înapoi, pe la Aspra-Codru Butesii-Buteasa Râu-Șomcuta Mare și spre oraș. Asfalt nu bun, ci aproape perfect. Și pentru că am scris întotdeauna din suflet despre zonă, de această dată vom fi mai seci, mai aplicați, lăsând să vorbească realitățile, dar mai ales fotografiile.
Locuitori: prelucani, împrăștiați în mai multe sate aparținând straniu la două orașe și cinci comune. Relief: dealuri, păduri, văi ce se termină în defileul cvasivirgin al Lăpușului. Viață: animale domestice în semilibertate, animale sălbatice în păduri și mai ales în defileu, de la cerb și căprioare la castor, vidră, mistreț, lup, mai nou urs, la păsăret superb. Activitate economică: doar creșterea animalelor, pomicultură. Cu urmări firești în producție de brânzeturi, carne, țuici felurite, ciupercărit. Turism? Peste ani, fel de fel de încercări, tocmai e un nou val, dar ceva nu se leagă.
Ca „mostră” de natură am ales ceva mai puțin cunoscut, la sugestia unui cititor. Văile ce coboară spre defileu. De la văi line, cu apă puțină vara, ele devin furtunoase, adevărate jungle cu grohotișuri și cu cascade, pe măsură ce coboară spre Defileul Lăpușului. Soții Florian din Preluca Nouă ne îndrumă spre Valea lui Crăciun, pe care odinioară erau… șase mori cu vâltori: a Victorii, a lui Traian, a lui Indrei, a lui Timoftei și Moara lui Văsălii. Coborâm spre vale, cam pe la prima moară găsită începem să simțim sălbăticia. Sunt încă pomi, găsim iute un pumn de bureți de spin, rari, delicioși. Apoi, ne latră un țap de căprior și, spre surprinderea noastră, o ia la fugă drept spre noi (probabil proteja mămica cu puiuți), apoi sare maiestuos spre dreapta și se pierde într-o vale afluent a celei lui Crăciun. Pe dealuri, înainte de a coborî, vedem puzderie de orhidee sălbatice, o floare tot mai rară (din cauza stropirilor și a chimicalelor, ce ar merita protejată). Inclusiv orhidee sălbatice albe, destul de rare! 
Apoi, pe măsură ce coborâm, relieful devine din ce în ce mai aspru, spre râu. Așa sunt toate văile ce coboară în Lăpuș, cu un bonus pentru Valea Rea, pe care promitem că o parcurgem cât de iute…e cea mai lungă și mai spectaculoasă. Revenim mulțumiți, ne mai intersectăm cu un iepure, apoi coborâm spre Șomcuta, lăsând în urmă un fel de viață total diferit. Sigur…nu mai rămân ca odinioară blocați pe culme cu săptămânile, în lipsa drumurilor. Nu mai nasc femeile acasă. Au case-case, mari, au telefoane, internet, vând produsele online unii. Dar parfumul Prelucilor s-a păstrat și ar fi păcat să se distrugă.
Munții Carpați – Poiana lui Dumitru
Cealaltă variantă aleasă este în direcție total opusă. Din Baia Mare, o luăm spre nord și, culmea, rămânem, preț de 30 de kilometri, pe teritoriul administrativ al orașului! Traversăm cartierul Ferneziu, lăsăm în urmă acumularea Firiza, apoi satul cu același nume, o ținem înainte prin Blidari printre case de vacanță superbe, apoi intrăm în sălbăticia orașului, spre Poiana lui Dumitru. Facem și-n acest caz, în oglindă, o fișă „seacă” a locului. Locuitori: forestieri, uneori culegători de fructe de pădure și de ciuperci. Viață: animale sălbatice, de toate felurile, inclusiv urși. Relief: munte, păduri mixte, defilee, pârâuri, cascade. Activitate economică: exploatarea lemnului, carieră de piatră, instalații de hidroenergie MHC. Turism: nu prea, drumurile modeste și amenințarea animalelor sălbatice mari au făcut ca zona să fie văzută numai de cei foarte hotărâți.
De la locația MHC, considerăm că intrăm în zona noastră țintă. Pe versanți, în stânga și dreapta, deja avem superbe formațiuni stâncoase, Piatra Bulzului, a Lupului, a Caprei, plus cascada Blidari. Urcăm spre munte, pe drum bunicel, odinioară asfaltat, acum doar pietruit ici-colo. Trecem de izvor, de carieră, apoi dăm de cascada Ștur, apoi de alte stânci frumoase: Piatra Holmului, Piatra Șturului. Și iar o cascadă, și iar un MHC. Apoi, ieșim în Poiana lui Dumitru. Brazi uriași, iarbă de munte, încă lușcuțe, ba se văd ici-colo urme de brânduși ofilite. Dar mai ales urme de exploatare, oriunde întorci ochii.
Dacă o iei înainte, treci prin Pasul Ştedea și începi să cobori… ieșind la o cabană silvică de pe drumul județean pietruit dintre Pășunea Tătaru și defuncta stațiune Izvoarele, mai precis pe Valea Neagră. Dacă faci stânga din Poiana lui Dumitru, ajungi în zona tăurilor, a zonelor umede, specifice muntelui. Și aici ai parte de surprize dacă ții drumul. Nu, nu exploatările forestiere, ne-am obișnuit cu ele deja. Drumul te duce prin Poiana Brazilor spre capătul nordic al Câmpului Tătaru, de unde o poți lua spre Săpânța (numai cu auto 4×4 mai înaltă), având pe traseu alte cascade, alte exploatări forestiere, alte cariere…) sau ieși spre județeanul amintit, ce te poate duce ori spre Izvoare-Firiza-Baia Mare, ori spre acumularea Runcu-Mara și DN 18 între Baia Mare și Sighetu Marmației. Încă o dată, turism ce tinde spre zero și aici, din cauza drumurilor și a legendelor voit întreținute despre sălbăticiuni mari. Care există, să ne înțelegem. Un diamant brut, neșlefuit, e acest traseu.
Am ales două puncte/locuri aflate la aproximativ 30 de kilometri de Baia Mare. La fel ar fi fost și Creasta Cocoșului și vârfurile Gutâiului, dar fiind foarte frecventate, am preferat să căutăm altceva. Da, acolo puteam spune că locuitori ar fi turiștii și păstorii de oi. Viața… destul de modestă, relieful impresionant, activitate economică zero. Turism da, dar care generează zero activitate economică. Era cât pe ce să găsim o rețetă de succes… dar din care, iată, lipsește clar o verigă!!
Ce frumoase locuri,o țară binecuvântată de Dumnezeu.
Să fim mulțumitori și să avem grijă de ea.
Aș plusa și cu pădurea Codrului. Mă rog, mai multe fragmente din ea. Deși îi lipsesc stânci și văi adânci și canioane, plusează prin topografia plată care îți permite să vezi mult din pădure în adâncime, poteci accesibile, și compoziția arborilor care o fac superbă toamna. De fapt în orice anotimp. Turism zero acolo exceptând sporadic la sequoia de la Ardusat.