Ieri, 12 mai, în Baia Mare, în Centrul Istoric al Municipiului Baia Mare a fost dezvelit grupul statuar format din cinci statui de bronz, într-o compoziție în mărime naturală, cu fondatorii Școlii de Pictură Băimărene: Hollósy Simon, Ferenczy Károly, Iványi-Grünwald Béla, Réti István, Thorma János. La eveniment au fost prezenți vicepremierul Kelemen Hunor, secretarul de stat în Ministerul de Externe al Ungariei, prim-consulul Ungariei la Cluj, primarul orașului Târgu Mureș, autorități locale și județene.
Grupul statuar a fost realizat de sculptorul Arpad Deak. Statuile au fost așezate pe suprafața pavată a pieței, fără socluri.
„Într-un moment în care viața noastră a românilor este destul de agitată și tulburată, într-un moment în care de foarte multe ori nu ne mai recunoaștem valorile, într-un moment în care nu mai știm să ne zâmbim unii altora, într-un moment în care nu simțim și nu avem aceleași dorințe pentru cei de lângă noi, pentru orașul nostru, pentru țara noastră…am onoarea, bucuria ca aici, în Baia Mare, împreună cu dvs., cu invitații noștri să dăm un exemplu de normalitate, de echilibru, un exemplu de recunoaștere a valorilor noastre, un exemplu de a aduce în fața comunității cea mai importantă valoare a comunității noastre băimărene”, a punctat primarul Municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș.
Edilul băimărean a mai arătat că, la începutul mandatului său de primar, a avut onoarea de a așeza în Centrul Istoric al Municipiului Baia Mare, o placă comemorativă pe o clădire emblematică, purtând numele primarului Oliver Thurman, cel care a avut inițiativa de a invita primul artist plastic în Baia Mare. De atunci peste 5.000 de artiști plastici au trecut prin Baia Mare, au creat aici, s-au inspirat de aici.
“Școala de Pictură Băimăreană este azi o parte ce nu se poate separa de identitatea culturală a orașului, o moștenire minunată. Sunt sigur că peste decenii când generațiile viitoare vor auzi de Baia Mare, printre primele lucruri la care se vor gândi va fi Școala de Pictură Băimăreană, arta băimăreană. Orașul ridică azi o statuie acestei moșteniri spirituale și aceasta va influența viitorul. Îi mulțumim artistului Arpad Deak pentru această lucrare”, a punctat vicepremierul României, Kelemen Hunor.