Criticul literar Nicolae Manolescu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, comentează în revista „România literară”, nr. 18, al cărei director este, un Raport publicat pe Forumul Economic Mondial, care abordează necesitatea de a ne schimba modul de gândire, dacă vrem să facem față avalanșei de informații de pe mijloacele de comunicare de mâine. Adică să ne adaptăm modul de gândire de până acum la exigențele noilor tehnologii de învățare și comunicare. Mai direct, la provocările inteligenței artificiale. De la început se afirmă că inteligența artificială nu are nimic în comun cu inteligența umană, cu excepția uriașei cantități de informații pe care internetul i-o pune la dispoziție. Dar care n-o poate transforma în cunoștințe, har pe care îl are doar mintea omului.
Dar se insistă pe un proces ireversibil de robotizare. Deja apare o fractură. Într-un fel sunt utilizate noile tehnologii de către generațiile mai vechi, din care fac parte, și altfel tinerii. Consecințele devin alarmante pentru vârstnici și firești pentru tineri. Aici s-a cuibărit lupta între generații, care se soldează cu excluderea primilor de la ospățul informației. Dar mai sunt și excepții. Criticul crede că „robotizarea gândirii înseamnă triumful cantității asupra calității, făcând să dispară valoarea și ierarhia valorilor.” Care vor fi amestecate în iureșul unei democrații care nu are ce căuta în lumea ideilor sau artelor, a culturii în general. Vor fi puse sub semnul întrebării sentimentele, simțul frumosului, plăcerea intelectului, făcând să dispară filosofia, psihologia, literatura, artele în general.
Nu-i o simplă utopie, deoarece se lucrează intens în această direcție. Și ce va fi după? Cu ce vor fi înlocuite? Răspunde domnul Manolescu: „Cu o platitudine intelectuală întreținută de locuri comune, de truisme, de prejudecăți, de tot soiul de banalități.” Oare ne dorim așa ceva? Sper că lumea nu și-a pierdut esența ei culturală. Dar unii cred că procesul este inevitabil. Poate fenomenul își va urma cursul la fel ca toate inovațiile tehnice. Criticul pledează pentru ideea că oricât de sofisticată ar deveni inteligența artificială n-o va înlocui pe cea umană. Această opinie mi-a liniștit, oarecum, sufletul. Cu alte cuvinte, noile tehnologii nu vor putea înlocui mintea omului.
E doar o amăgire de context? Dar nu uită să ne aducă aminte domnul Manolescu că „masa de creatori săraci cu duhul tinde să absoarbă elitele. Mediocritatea învinge meritul.” Referindu-se la cultură, socotește că omul nu este înlocuit de robot, ci mancurtizat. Adică este scutit de a gândi cu capul lui. Lucrul cel mai grav este că, dacă gândirea umană are reguli precise, o structură logică, inteligența artificială produce monștri, pe care omul nu-i poate stăpâni și cărora omul li se va supune prin vreme din comoditate sau din prostie, crede autorul. Și ne dă un exemplu comic, dar sugestiv. Un polițist de la circulație a încercat să dirijeze un automobil fără șofer. A reușit să producă un ambuteiaj care a scandalizat zona.
Lumea de mâine ar putea fi ca acel automobil, care nu putea fi stăpânit. Ne întrebăm, domnule Manolescu, și nouă, ce ne rămâne de făcut? În nici un caz să nu lăsăm garda jos. Referitor la literatură, să ne batem până la capăt pentru ideea de carte, revistele literare să-și joace rolul de a recomanda ceea ce este valoros în artă și cultură. Mai spune criticul: „să nu-i lăsăm pe adevărații scriitori să fie înghițiți de masa informă a veleitarilor, și maculatura celor din urmă să domine viața literară. Să împiedicăm critica de complezență să umple paginile publicațiilor. Pe scurt, să susținem criteriul estetic contra tuturor barbariilor izvorâte din corectitudinea politică. Știm că vocile acesteia răsună mai tare în spațiul public decât vocile celor care mai speră că pot menține cultura adevărată în marginile firești”.
Că sunt scriitori talentați, elocvenți în toate generațiile. Să fim noi, care vom muri la fel cum am trăit, cu o carte în mână. Să revin la inteligența artificială. Ea poate tulbura lumea, dar, sper, să nu o supună. Prea multă cultură s-a creat în ultimele două mii de ani, ca să poată fi înghițită de niște metale cu însușiri aparte. Dar să nu uităm că societatea postmodernă devine, pe zi ce trece, o societate fără minte. Cred că inteligența artificială nu-i face pe oameni mai inteligenți. Mulțumesc, domnule Manolescu, pentru această deschidere spre ziua de astăzi. Că ziua de mâine aparține altora, oameni tot ca noi. Eu așa sper.
