Arhive Zilnice: 25 aprilie 2023

Recrutarea elevilor pentru activitățile educaționale de tip outdoor desfășurate în cadrul proiectului “Elevi educați și competenți” a început la Finteușu Mic, unde cei din cadrul ASSOC au avut discuții cu părinții acestora și le-au explicat în ce constă programul școlar. Educația nonformală reprezintă un proces...
Foto: arhivă

Duminică dimineața, polițiștii din Târgu Lăpuș au fost sesizați că, pe marginea unui lac, în apropierea unui imobil de pe strada Țibleșului, se afla o femeie căzută în stare de inconștiență. La fața locului, polițiștii au identificat în apă, cu fața în jos, o femeie,...

Junioarele 1 de la CSȘ 2 Baia Mare și-au adjudecat ediția inaugurală a Cupei României la handbal feminin, competiție derulată în intervalul 20-23 aprilie la Sfântu Gheorghe. Echipa maramureșeană a fost repartizată în Grupa A a Cupei României cu CS “Liviu Rebreanu” Turda și CSȘ...

Surorile Alexandra și Ana Maria Rus au cucerit 4 medalii, toate de bronz, la Campionatul European de Sambo găzduit de Tel Aviv, Israel, în intervalul 19-23 aprilie. La Campionatul European rezervat seniorilor, tineretului, juniorilor și cadeților, Alexandra și-a adăugat în palmaresul existent două medalii, și...

Se vorbește că cea mai mare parte a stațiilor de epurare din Maramureș sunt făcute degeaba, stau. În timp ce ”nămolurile” curg agale în râuri, prin bypassuri. Pe Valea Izei, de exemplu, cică funcționează tot timpul una singură, de oră­șel, alta de comună funcționează când...