S-a modificat legea pentru asigurarea obligatorie a locuințelor

0
83

Săptămâna trecută, Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege privind asigurarea obligatorie a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren și inundațiilor, potrivit căruia suma asigurată pentru o locuință de tip A este de 100.000 lei, iar pentru o locuință de tip B suma este de 50.000 lei.
Deputații au eliminat din proiect un amendament adăugat la Senat, potrivit căruia se considera dezastru natural și furtuna, pe lângă cutremur, alunecare de teren și inundații.
Proiectul de lege mai menționează că persoanele fizice și juridice vor asigura împotriva dezastrelor naturale toate construcțiile cu destinația de locuință, înregistrate cu această destinație în evidențele organelor fiscale, din mediul urban sau rural, aflate în proprietatea acestora și pentru care s-a păstrat în fapt destinația de locuință.
Primele anuale cuvenite pentru sumele asigurate sunt de 130 lei – pentru suma prevăzută la locuințele de tip A și 50 lei pentru cele de tip B.
Proiectul de lege a fost adoptat și de Senat, iar Camera Deputaților este for decizional în acest caz.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.