În comuna Moisei demarează lucrările de Cadastru Sistematic în cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară 2015-2023. Acțiunea, care va începe în 3 aprilie, are ca obiect înregistrarea gratuită a imobilelor în sistemul integrat de cadastru și carte funciară.
Prima etapă de execuție cuprinde măsurătorile imobilelor situate în următoarele sectoare cadastrale: Sector 50 – zona „Deluț”; sector 24 – zona „Față” – completarea imobilelor care nu au fost măsurate în anii trecuți. „În vederea demarării lucrărilor de cadastru, subliniem necesitatea colaborării cetățenilor cu firma executantă, în scopul efectuării măsurătorilor și verificarea actelor doveditoare ale dreptului de proprietate asupra imobilelor (terenuri/construcții), în sensul:
• de a permite accesul pe proprietate a reprezentanților firmei executante;
• de a prezenta actele doveditoare ale dreptului de proprietate asupra imobilelor deținute;
• de a identifica limitele imobilelor, împreună cu echipa care realizează lucrările de specialitate;
• de a verifica informațiile privitoare la imobilele pe care le dețineți, în etapa de publicare a documentației tehnice cadastrale.
Cetățenii trebuie să se prezinte la Primărie sau la punctul de lucru al societății prestatoare, în intervalul programului de lucru, cu actele doveditoare ale dreptului de proprietate asupra imobilelor, în copie (contracte de vânzare-cumpărare, titluri de proprietate și, după caz, certificate de moștenitor, certificate de legatar, hotărâri judecătorești, acte de partaj, acte de donație etc), acte de identitate (copii) ale actelor proprietarilor/moștenitorilor. Pentru terenurile cu proprietari neidentificați, se va face înscrierea provizorie a dreptului de proprietate în favoarea Unității Administrativ Teritoriale Moisei.”
Mai multe detalii se pot obține la sediul primăriei.