Presiune pusă de instituţiile de control asupra primăriilor!

0
51

La Consiliul Județean Maramureș s-a desfășurat, zilele trecute, întâlnirea primarilor de comune, membri ai Filialei Maramureș a Asociației Comunelor din România (ACoR) cu parlamentarii maramureșeni, prefectul județului, reprezentantul ISU Maramureș, șeful biroului Poliția Animalelor din cadrul IPJ Maramureș şi directorul OCPI Maramureș.
A fost a doua întâlnire de acest gen, dar prima din 2023. Asemenea întruniri au loc, de obicei, de două ori pe an, următoarea fiind programată pentru data de 22 septembrie 2023. Cu ocazia lor se discută, aplicat, pe tema provocărilor de care lucrătorii din administrațiile comunelor maramureşene se lovesc în rezolvarea treburilor publice ale localităţilor.
Dacă la prima întâlnire s-a discutat, în principal, despre situația salarizării personalului din primării, acum, unul dintre subiectele viu discutate a fost cel legat de modul în care unele autorități ale statului își exercită atribuțiile de control, constatare și sancționare a contravențiilor.
„Deși au mai fost discutate aceste probleme, atât în colegiile prefecturale, cât și cu alte ocazii, avem autorități care încă mai lucrează după deviza «avem control tematic, nu poate fi totul perfect, trebuie să amendăm», sau «trebuie să vă obișnuiți și cu amenzile», ori alte explicații, dar fără a avea în vedere absurditatea afirmațiilor, posibilitățile, personalul redus, cu multe atribuții și cu bună credință care lucrează la rezolvarea treburilor publice din comune. Prevederile art. 93 din Codul Administrativ privind obligația acestor autorități de a asigura îndrumare, din oficiu sau la cererea autorităților administrațiilor publice locale, cu privire la aplicarea prevederilor legale din sfera lor de competență sunt scăpate din vedere. Abordarea cu superioritate, de multe ori nejustificată din partea reprezentanților acestor autorități, este un alt aspect ce ține de evoluția fiecărui individ care, deși este greu de legiferat, este important de avut în vedere ținând cont de aspirațiile pe care fiecare le avem. Acordarea unui termen de conformare pentru neregulile constatate poate fi o soluție mai elegantă, eficace și onorantă. În acest sens – completarea prevederilor art. 93 din Codul Administrativ, cu obligativitatea oricărui organ de control de a avertiza în prealabil asupra neregulilor găsite, acordarea unui termen de conformare și abia după aceea, dacă cel avertizat nu se conformează, să urmeze sancționarea”, au precizat reprezentanţii ACoR Maramureş.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.