Pe 16 martie, crescătorii vor afla numărul maxim de vaci pe care le mai pot crește într-o fermă. Ziua respectivă va fi decisivă pentru viitorul fermelor de vaci din România, a anunțat ministrul Mediului, Tanczos Barna.
Acesta a anunțat că acela este termenul la care, în Bruxelles, se va lua o decizie privind viitoarea politică europeană pentru reducerea emisiilor de metan și amoniac. El a mai arătat că nu este de acord cu reducerea numărului de animale din fermele de la nivelul Uniunii Europene și a declarat că va lupta ca regulile UE să afecteze cât mai puțin fermierii români. Barna va merge la Bruxelles, unde va negocia ca aceste măsuri discutate la nivelul UE să nu-i afecteze pe fermierii români, chiar dacă UE face din ce în ce mai multe presiuni pentru reducerea efectivului de animale, fapt care ar contribui la scăderea emisiilor de metan și amoniac.
Totodată, ministrul Mediului a declarat că nivelul de 150 de unități vită mare pentru fermele din România este inacceptabil și va pune problema pe masă la Bruxelles. El a mai menționat că, pentru fermele românești, impunerea reducerii efectivelor ar trebui să se realizeze de la pragul de 350-450 de unități vită mare.