Ministerul Mediului informează că Programul Rabla și Rabla Plus 2023 urmează să pornească la mijlocul lunii martie, cel mai probabil în data de 17, dar nu a fost anunțată încă oficial.
În acest an, Statul vrea o generație nouă La Rabla Clasic, iar modificările cuprind mai multe elemente din Ghid:
• reducerea emisiilor pentru acordarea primei de casare, la maximum 155 g CO2/km
• stabilirea unui plafon al valorii solicitate la decontare de minim 300.000 lei
• eliminarea condiției de a casa un autovehicul uzat în schimbul achiziționării unui autovehicul nou, pentru instituții publice
• eliminarea posibilității de a anula notele de înscriere odată emise
• reducerea perioadei de valabilitate a notelor de înscriere, la 90 de zile, timp în care trebuie îndeplinite toate formalitățile necesare achiziționării autovehiculelor noi, iar, în cazul în care acest termen nu este respectat, suma alocată respectivelor note se deblochează și poate fi utilizată pentru înscrierea altor persoane.
De asemenea, se modifică sumele acordate pentru casarea de autoturisme vechi în vederea cumpărării unui nou automobil, prin Rabla clasic:
• 7.000 lei – pentru achiziționarea unei motociclete în schimbul casării unui autovehicul uzat
• 7.000 lei – pentru achiziționarea unui autovehicul nou în schimbul casării unui autovehicul uzat
• 10.000 lei – pentru achiziționarea unui autovehicul nou în schimbul casării a două autovehicule uzate.
La prima de casare se pot adăuga diferite ecobonusuri:
• 1.500 lei – pentru autovehiculul nou, exceptând motocicletele, al cărui sistem de propulsie generează maximum 120 g CO2/km în sistem WLTP
• 1.500 lei – pentru autovehiculul nou, exceptând motocicletele, echipat cu motorizare GPL/GNC
• 3.000 lei – pentru autovehiculul nou, exceptând motocicletele, echipat cu sistem de propulsie hibrid
• 1.500 lei – pentru casarea fiecărui autovehicul uzat cu o vechime de cel puțin 15 ani de la data fabricației și care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară
• 1.500 lei – pentru autovehiculul nou motocicletă al cărui sistem de propulsie generează maximum 90 g CO2/km în sistem WMTC.
Prin modificările introduse la Rabla Plus, se introduce un plafon al valorii solicitate de minim 1.000.000 lei și se elimină condiția de a casa o rablă în schimbul achiziționării unui autovehicul nou, pentru instituții publice, se elimină posibilitatea de a anula notele de înscriere odată emise și se reduce perioada de valabilitate a notelor de înscriere, la 90 de zile, timp în care trebuie îndeplinite toate formalitățile necesare achiziționării autovehiculelor noi, iar, în cazul în care acest termen nu este respectat, suma alocată respectivelor note se deblochează și poate fi utilizată pentru înscrierea altor persoane.
Pentru a stimula achiziționarea și utilizarea autovehiculelor electrice și electric hibride în rândul autorităților și instituțiilor publice, se majorează ecotichetele acordate la 120.000 lei.
La Rabla Plus rămân aceleași sume pentru prima de casare din anul 2022:
• 26.000 lei – pentru un PHEV, la casarea unui automobil vechi
• 29.000 lei – la casare a două automobile vechi
• 51.000 lei – la achiziția unui vehicul 100% electric, cu o mașină casată
• 54.000 lei – la casarea a două mașini vechi.
Suma nu trebuie să depășească 50% din prețul mașinii. Pentru fiecare automobil mai vechi de 15 ani și cel mult Euro 3, se acordă un ecobonus de 1.500 lei.