Arhive Zilnice: 2 martie 2023

În primul rând, Primăria Botiza s-a mutat într-o locație nouă, mai în centru, într-o clădire superbă, de fapt fostul bloc reabilitat și regândit să găzduiască pe de o parte primăria, pe cealaltă cabinete medicale. Apoi, primarul Florea Poienar e gata să treacă la următoarele investiții,...

Comuna Coltău are, la acest moment, o reţea de canalizare depăşită, oricum făcută defectuos odinioară, împreună cu vecinii Săcălăşeni. În timp, s-au legat la această reţea atât satul Ocoliş, cât şi comunele Coaş şi Remetea. Acum, Coltău e în aşteptare cu canalizarea prin POIM, deservind...

Primăria a predat amplasamentul executantului lucrărilor de extindere a rețelei de distribuție a gazelor naturale pe strada Tractorului. Persoanele interesate de racordarea la gaz trebuie să se prezinte la sediul societății Premier Energy, în vederea întocmirii dosarului individual și pentru obținerea tuturor informațiilor. Lucrările pe strada...

Cu amenzi în valoare de 192.000 lei s-au lăsat verificările Biroului pentru Protecţia Animalelor, în cursul anului 2022. Au fost efectuate peste 260 de controale în urma cărora s-au constatat 565 de contravenţii. Tot anul trecut, au fost înregistrate şi efectuate verificări în 173 de...

De ce am scris acest text? Din prietenie, respect și valoare. Prietenul Teodor Ardelean, din această agitată buclă a timpului, îmi dă de știre că astăzi, 2 martie, încep manifestările omagiale dedicate împlinirii a 110 ani de la nașterea marelui sculptor Gheza Vida. Membru...

Ministrul Sănătății, prof. univ. Alexandru Rafila, s-a aflat ieri în Maramureșul istoric, într-o vizită de lucru a cărei agendă a cuprins deplasarea la spitale din Sighetu Marmației, Vișeu de Sus și Borșa. Acesta a apreciat investițiile care s-au făcut la unitatea spitalicească din Vișeu...

Un capăt de Maramureș se chinuie să se conec­teze la rețeaua de gaz. Doi miniștri le-au promis comunelor, 6 la număr, că vor fi conectate. Doi politicieni... Mai anul trecut, un director de instituție majoră a venit și le-a promis...cu chefurile de rigoare în...

Klownito (Vali Mureșan) va fi prezent vineri, 3 martie, începând cu ora 13, la Asociația Autism Baia Mare. Petrecerea va cuprinde picturi pe față, tatuaje temporare, baloane modelate, jocuri și dansuri alături de Klownito cel plin de energie.

Asociația “Oameni Buni” Baia Mare organizează vineri, 3 martie, de la ora 17,15, la Biblioteca Județeană “Petre Dulfu” Baia Mare (demisol), un atelier creativ dedicat persoanelor cu diagnostic oncologic și aparținătorilor acestora. Participanții vor meșteri aranjamente florale din săpun. Contact: Alina Daczer, 0745-824458.

Elevii Școlii Gimnaziale Mireșu Mare și ai structurilor Lucăcești, Tulghieș, Iadăra, Remeți pe Someș, Dăneștii Chioarului participă în acest an școlar la activitățile proiectului educațional “Să circulăm corect!” Activitățile propuse a se derula în cadrul proiectului au ca formă specifică de desfășurare întâlnirile directe cu...

Campioana Rapid București a anunțat prelungirea angajamentului cu băimăreanca Eliza Buceschi, centrul echipei naționale semnând un nou contract valabil până în 2025. “Sportivă, din familie de sportivi. S-a născut cu sportul și handbalul în sânge. A început hand­balul în orașul natal, în Baia Mare, acolo...

Sub egida “Rugă pentru pace”, Centrul Școlar de Educație Incluzivă din Sighetu Marmației a expus, în Punctul de Trecere a Frontierei din Sighet, 365 de desene realizate de copii din Ucraina, Italia și România, câte un desen pentru fiecare zi de război. “Expoziția «Rugă pentru...

În această săptămână, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Maramureș pune la dispoziția celor interesați 423 locuri de muncă vacante. Se caută: administrator, agent curățenie clădiri și mijloace de transport, agent de securitate, arhivar, ambalatori manual, barmani, bucătari, broker în asigurări, bucătari, cameristă hotel,...

Ziua de 1 Martie a fost sărbătorită la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare prin mai multe expoziții de mărțișoare, găzduite de Serviciul Împrumut carte pentru copii și tineret. • „Mărțișor - simbol și tradiție” este expoziția realizată de Palatul Copiilor Baia Mare (dir. prof....

Gloria Tăuții-Măghe­răuș este clubul maramureșean care domină fotbalul juvenil în județul nostru, unde considerăm noi că se fac pașii corecți pentru ca tinerii jucători să atingă marea performanță. Elocvente sunt rezultatele înregistrate în ultima perioadă la nivel național, sfert de finală în Liga Elitelor Under...

Marți, 28 februarie, în jurul orei 11.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, s-a prezentat pentru a intra în țară, un cetățean ucrainean, în vârstă de 50 de ani, conducând un automarfar Scania, înmatriculat în România. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii,...
Foto: arhivă

Miercuri, 1 martie, la ora 7.30, polițiștii din Șomcuta Mare au fost sesizați că o persoană a căzut de la înălțime. La fața locului, polițiștii au constatat că în incinta unei societăți comerciale din Prislop, un bărbat, de 44 de ani, se afla în stare...