Cu două luni mai devreme, avem cascade „timpurii” în Maramureș!

În mod normal, la vremuri normale, cascadele erau de văzut, la noi, în perioada martie-aprilie-mai. Se topeau zăpezile, ploua, până și cele mai modeste cascade sau căderi de apă deveneau impresionante. Văi uscate deveneau feroce, dar superbe. Acum, după două episoade de ploi și unul de ninsoare, Vremea Cascadelor a venit mai iute, cu două luni!
Cascadele mari, „clasicele”, pe care le vânează lumea, ar fi trebuit să fie acum înghețate, superbe. Au fost. Altele, în locuri greu accesibile, sunt încă inaccesibile, din cauza amenințării avalanșelor. Iar văile uscate de care aminteam au devenit brusc mici vedete, neașteptat de atrăgătoare. Una dintre cele mai interesante zone de văzut în materie de cascade ar trebui să fie acum partea nordică a câmpului Tătaru, ce se termină brusc în acea falie, acel perete superb de piatră ce, după ploi masive, generează cascada temporară Ciuroi de la Sarasău sau cascada Strungi de deasupra „Iepei Sighetului”. Cam repede de mers acum la ele, mai ales după ninsoarea recentă, așteptăm totuși ploile din aprilie. De altfel, zona aceea de tampon dintre nordul istoric și sudul de județ, dintre cele două „țări”, munții Igniș/Gutâi, are o mulțime de cascade. Accesibile în plină iarnă au fost cascadele de la Băița, de pe Limpedea și Valea Porcului. La fel, cele spre Poiana lui Dumitru, cea de pe Blidari și cele două de pe Ștur, superbe.
Mai avem puțină răbdare pentru cascadele de la Săpânța. Șipot și cea cu antipatica hidrocentrală vecină ce inițial ar fi vrut s-o cuprindă, spun gurile rele. Ceva mai spre Gutâi, avem cascada de pe Piciorul Cailor, rebotezată de o vreme, singura cascadă din România ce iese direct dintr-o gură de mină! Anul trecut pe această vreme, o pozam încastrată în gheață, anul acesta, chiar săptămâna trecută, mugea, cu urme ici-colo de zăpadă.

Pe drumul spre Băiuț avem și căscăduța sau mai degrabă repezișul de pe Valea Şteampului. Dar pe aceeași rută, ar mai fi una, încă nevăzută, doar auzită, în vale spre satul Izvoarele, în pasul Rotunda. Auzită în vale, din dreptul crucii pusă de silvici. Alta e la coborâre spre Valea Strâmbului, pe Valea Covăciei. Și ea trebuie localizată. Băiuțul mai are încă o cascadă mică pe Valea Tocilei, alta pe Lăpușul tânăr, spre releu, alta temporară chiar la intrare pe stânga, aproape în dreptul tăbliței de intrare în comună. Și mai sunt. La acest moment, superbe ar trebui să fie și cele de sub Munții Țibleș, cea de la Calvar și nu numai. La acest moment, urlătoare ar trebui să fie și măreața Cascadă a Cailor de la Borșa! La fel, cascada Măgura de la Moisei.

Surprize pe vreme de ploaie dură

Însă dacă vrei să ai cu adevărat satisfacții în materie de cascade timpurii, pornești pe ploaie grea. În weekend, am avut șansa. E adevărat, echipați cu pelerine, bețe de trekking și obligatoriu cizme de gumă. Cu un weekend înainte, tot pe ploaie, văzusem cele de la Cavnic, de pe Piciorul Cailor și cea de pe Valea Șteampului. Acum, am pornit să revedem cascada de la Hovrila și am avut ce vedea. S-a răzbunat… nici urmă de borhot, era superbă și urla! De acolo, am plecat spre Buciumi, cu gândul la Ulița de Piatră, dar… am văzut de departe o cascadă, de pe drumul european 58!

Am cerut voie paznicului firmei, am traversat o curte, am urcat un deal nămolos și… am găsit în premieră o cascadă cu repeziș, pe Valea Prisăcii, altfel seacă peste an. Am mai văzut de departe o cascadă, ce cădea în carieră! Scenă văzută de câteva săptămâni și la Blidari, în carieră, când umblam după cele de pe Valea Șturului. Cum satisfacția a fost neașteptată, am forțat și am tras o fugă la Firiza, pe Valea Vălinilor, ce se varsă în Firiza, nu înainte de a genera o superbă cascadă, a Vălinilor, la cel mai mare debit văzut vreodată! De același gen ar trebui să fie la acest moment și cea de lângă Creasta Cocoșului, pe care o lăsăm pe când nu va mai exista amenințarea avalanșelor. Sau chiar Pișetoarea din Cheile Lăpușului, de la Preluca Veche, foarte greu accesibilă acum.

Dar revenind la cascadele mici, pe această vreme, pot fi și ele surprinzătoare. Un exemplu? Cea de la Ineu, de pe defileul de la intrarea în sat, de sub drum. La fel, cascada Ciosoi de la Roșia, de la Remetea Chioarului. Dar în egală măsură, acum sunt impresionanți până și afluenții Lăpușului din zona Defileului. Văi altfel uscate sau doar umede, acum vin în cascade și cu o viteză ce te ia de pe picioare. Mai ieri văzută, după o cățărare deloc ușoară, cu strat de zăpadă peste cel de frunze, având dedesubt stâncă, e Valea Teilor de la Remecioara, neașteptat de frumoasă acum.

Și au mai rămas zeci de cascade de amintit, din Maramureș. Unele uitate din enumerare, altele încă nevăzute. Revenim în aprilie-mai, dacă nu intrăm direct în vară săptămâna viitoare, nu? Așteaptă la rând cea de pe Valea Rea de la Aspra, una la Poiana Botizii, repezișurile de la Ieud din munte, cele două dintre Cavnic și Băiuț. Și de ce nu, chiar și cele artificiale, pentru că avem și așa ceva în Maramureș! De la cea cunoscută, la un restaurant înainte de satul Mara, la cele făcute de silvici ca fiind baraje de retenție sau la cele cu zid de piatră ce se regăsesc roată-roată în jurul acumulării Firiza, făcute tot pentru a nu aduce aluviuni în lac. Minus urâțenia în trepte făcută de un „ecologizator” al haldei de steril dintre Șurdești și Cavnic, o oribilitate față de ce fusese înainte! Să fim deci optimiști, sezonul cascadelor abia începe, deocamdată, avem un avans bun!!!