Borșa, în topul orașelor la fonduri atrase prin PNRR!

0
198

Orașul Borșa se mândrește cu banii atrași pentru proiecte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Este în top 10 la acest capitol, la nivel național.
“Când ai rezultate deosebite, indiferent de cât de mult ai muncit, nimic nu mai contează. Când recunoașterea vine în mod public de la doi miniștri, atunci mulțumirea este și mai mare. Borșa se numără între primele 10 orașe din România, care au obținut cele mai mari sume prin PNRR și am fost apreciați de Ioan-Marcel Boloș – Ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene din România, și de Attila Cseke – Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prezenți în cadrul Consiliului Director al Asociației Orașelor din România care se desfășoară în aceste zile la Borșa. Munca depusă alături de colegii mei din Primăria Borșa a primit astfel recunoaștere la cel mai înalt nivel și pot doar să spun că sunt mândru de Borșa și de borșenii mei” – a spus primarul Ion Sorin Timiș.
Valoarea fondurilor nerambursabile atrase în oraș depășește 12 milioane euro. Pe primul loc se situează Oravița (peste 28 milioane euro), urmat de Comănești (aprox. 23,5 milioane euro) și Podu Iloaiei (12,8 milioane euro).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.