Maramureș de rit nou • Semne rare de patriotism contemporan

Există undeva un echilibru fragil între patriotism și paradă de patriotism. Le-a definit și DEX-ul: Patriot – persoană care își iubește patria și luptă pentru apărarea și prosperitatea ei. Patriotard – care face paradă de patriotism, care manifestă, exprimă un fals patriotism. Lăsăm deoparte steagurile afișate de instituții, ce sunt obligatorii, ori excesul de zel din zile naționale. Azi, parcurgând Maramureșul, ce semne de patriotism, de dragoste de țară, poți vedea? Natural, firesc, nu forțat?
Destul de rare mostrele de patriotism expus la vedere, prin Maramureș. Pe alocuri, chiar și excesele devin simpatice, de nu cad în exacerbare. Un simplu drapel pus pe o poartă maramureșeană bocnă, în Pasul Prislop, face mai mult ca drapelul imens și exagerat din fața Primăriei Tăuții-Măgherăuș. Are mai mare efect. Ca exemplu. Sigur, la cealaltă extremă, steaguri puse pe stâlpi și uitate acolo, ce și-au pierdut culoarea, s-au făcut franjuri sau au pierdut una din culori, descusută sau ruptă de vânt, sunt peste tot. Nu o luăm ca lipsă de patriotism, cât ca delăsare. Odinioară, pe vremea când exista partidul naționalist PUNR, după exemplul lui Funar, aveam primari ce făceau exces, dar erau simpatici. În Coaș încă mai merită căutate băn­cuțele tricolore, au fost peste tot. În Suciu de Sus, un gospodar are în curte o ciupercă/foișor vopsită tricolor, cu șindrila de pe ea cu tot. Simpatică! Ceva mai modern, la timpuri noi, în primăriile din Vima Mică și din Sarasău sunt perdele de soare tricolore. Și arată bine! Interesant arăta și în Ocna Șugatag un gard de grădiniță tricolor.

Însă trebuie spus: patriotismul nu stă numai în abordarea de steaguri, evident. La vremuri noi, semne de patriotism ar fi și să nu arunci gunoiul pe unde îți vine, din păduri în râuri, și apoi să dai vina pe autorități. Să nu tai pădurile până te trezești cu dezastre naturale gen inundații sau eroziuni și să dai vina pe mafia lemnului. Să nu îți faci țara de rușine prin comportamentul tău, prin țări străine. Un semn de patriotism ar fi fost ca militarii să NU se pensioneze pe capete când s-a simțit doar miros de praf de pușcă de peste graniță, dinspre Ucraina. Dar am putea face chiar un decalog, un catalog al celor Zece porunci patriotice, culmea că în multe cazuri ar fi similar cu cel religios… O mostră? Biserica veche de lemn din Coruia avea disimulat, printre picturi religioase, tricolorul românesc, încă din vremea Austro-Ungariei. La fel la biserica monument istoric din Bârsana. Un fericit exemplu de curaj la strămoșii noștri!

Iar istoria noastră, a Maramureșului, abundă de patrioți. Unii dintre ei chiar cu alte rădăcini, cum a fost cazul ofițerului de rang înalt (de origine poloneză…) Leonard Mociulski, care a vegheat ani mulți deasupra Sighetului cu vânătorii săi de munte, a atacat Rusia alături de Armata germană și a revenit cu cea rusă spre Cehia, ca apoi să ajungă dușman al poporului sub comuniști, să ajungă la Canalul Dunăre Marea Neagră. Însuși Charles de Gaulle a intervenit la conducerea comunistă a țării să fie repus în drepturi, era posesor al “Croix de Guerre”, la fel cum avea primite și vreo trei Cruci de Fier germane… Finalul său? A cerut să fie incinerat și cenușa sa să fie împrăștiată în Carpații pe care i-a iubit și apărat. Potrivită mostră de patriotism?
Cu mai multe sau puține fapte eroice, dar evident iubitori de țară ne-au fost și voievozii, și haiducul celebru, și cei care au luptat, fiecare în felul lui, pentru Marea Unire! Ba, cumva, patrioți au fost și inocenții care înființaseră Republica Valea Porcului, în contextul haosului creat de Marea Unire încă nepusă în fapt la acel moment, în Maramureș și nu numai. Ei voiau să-și păstreze ființa românească, sub teama exceselor vecinilor din vest şi din nord.
Revenim la definiție: “Persoană care își iubește patria și luptă pentru apărarea și prosperitatea ei”. Aici deja devine complicat. Iubirea ca iubirea, dar lupta? Nu de altceva, dar se subțiază lista, inclusiv cu mar(e)a de politicieni care își aclamă dragostea de țară, dar fac politică numai pentru interesul personal, pentru func­ția potrivită etc. Lupta se poate duce nu numai cu pușca, ci și cu creierul, cu fapta, cu măsuri economice în favoarea cetățeanului. Dacă ne amintim bine, patria nu e un loc împrejmuit.
Tot DEX-ul ne salvează: „Mediu politic, social și cultural în care s-a născut, își desfășoară viața și activitatea fiecare popor; teritoriul, locul, cadrul geografic și modul de viață al poporului, limba, cultura, tradițiile”. Inclusiv oamenii, am adăuga. Și iar ne blocăm, iar trebuie să mai scoatem din listă patrioți care iubesc râul, ramul, dar nu și românul. Concret? Păi tot politicianul, cel care a făcut legi, dar ignoră cu bună știință însăși Constituția României. Care, printre altele, spune așa. Cităm și spicuim: “Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări(…) Nimeni nu este mai presus de lege(…) Dreptul la viață, precum și dreptul la integritate fizică și psihică ale persoanei sunt garantate(…) Autoritățile publice respectă și ocrotesc viața intimă, familială și privată(…) Libertatea gândirii și a opiniilor, precum și libertatea credințelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă(…) Dreptul la ocrotirea sănătății este garantat(…) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice(…) Statul recunoaște dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos și echilibrat ecologic(…) Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent.”
Aproape toate din cele de mai sus au fost ignorate în ultimii ani, de la pandemie la crize economice. Dacă nu ne credeți, bateți holurile spitalelor, încercați să vă scutiți de taxe sau cereți prețuri decente la alimentele de bază sau la combustibili. Cui?
Prin urmare, patriotismul ar trebui să funcționeze din ambele părți, de la vlădică la opincă. De la cel pus în slujba cetă­țeanului, la maramureșeanul care să nu fie obligat să plece la cules de sparanghel în Germania, să aibă din ce trăi câte o jumătate de an. Altfel, la mod teoretic, suntem cu toții mari patrioți. Cu fapta e mai greu.
Ne-o spune marele George Coșbuc: “Ai tăi suntem! Străinii/Te-ar pierde de-ar putea/Dar când te-am pierde, Doino,/Ai cui am rămânea?/Să nu ne lași, iubito,/De dragul tău trăim/Săraci suntem cu toții,/Săraci, dar te iubim!/Rămâi, că ne ești doamnă/Și lege-i al tău glas, Învață-ne să plângem/ C-atât ne-a mai rămas!” (Doina)