Sunt momente în viață când este bine să privești în icoanele timpului în care te regăsești. Eu, de obicei, imaginile care mă privesc le las presate ca frunzele de nuc din clasorul de la ora de botanică. Dar astăzi fac o excepție. Este ziua de 10 februarie. În calendarul vieții mele în această dată s-au adunat evenimente care au, în mare parte, o rezonanță subiectivă. Care pot avea și o relevanță spre lume. Eu tresar în dreptul acestei zile, deoarece un ceas miraculos a făcut să bată ora exactă când pasărea destinului s-a așezat pe stâlpul porții vieții mele. Dar să mă explic. În ziua de 10 februarie, s-au ivit pe lume frații Vasile și Gheorghe Mihai Bârlea, cu care am împărțit aproape șase decenii de viață, de prietenie luminoasă, de întâmplări folositoare și pentru cei din jur.
Vasile ne-a părăsit în urmă cu șase ani. Rămâne pentru istoria Maramureșului un înzestrat artist plastic, un restaurator de talent și un prieten care nu poate fi înlocuit. Fratele geamăn, Gheorghe Mihai, cadru universitar, fost prefect al Maramureșului și senator în Parlamentul României. Un temeinic om de cultură, curajos în decizii, cu izbânzi în facerea binelui, dar și un veritabil poet. În 10 februarie, m-am lăsat la vatră, dimpreună cu Frații Bârlea, după efectuarea stagiului militar. Cu peregrinări cătănești pe la Timișoara, Lipova și Beiuș. Tot pe 10 februarie, s-a născut regretatul nostru prieten Mihai Dăncuș, istoric, etnograf, cercetător în domeniul folclorului, fost director al Muzeului Maramureșean din Sighetul Marmației. El mi-a propus să părăsesc catedra de învățător din Breb și să mă alătur micului colectiv de la muzeul sighetean. Asta mi-a schimbat traseul în viață. Cred că nu ajungeam să vă scriu cuvintele de astăzi.
Tot în 10 februarie, am avut ultimul examen la facultate și cu emoție și hotărâre, în această zi, m-am îndreptat spre ofițerul stării civile. Și uite așa, această dată din calendar m-a împroprietărit cu evenimente importante pentru biografia mea. Dar astăzi, fără a spori coincidețele cu un plan dinainte stabilit, se împlinesc trei ani de când scriu în fiecare zi editorialul pentru ziarul nostru. Demers profesional început în urmă cu mai bine de treizeci de ani. În vremurile acelea, în schimbare, am căutat să punem GRAIUL Maramureșului pe o traiectorie profesională sobră, în tradiția presei românești.
Când lucram la ziarul condus de Octavian Paler, marele publicist îmi spunea că editorialul este ochiul magic al unei publicații. Cu această convingere s-a impus și în cotidianul „Graiul Maramureșului” (serie nouă). Genul a avut parte de condeie pricepute din redacția noastră. Numele lor au rămas repere în publicistica din Maramureș cu bună căutare în presa națională. Și-au asumat dulcea povară a genului confrații: Augustin Cozmuța, Alec Portase, Nicolae Goja și cu voia dumneavoastră Gheorghe Pârja. Fiecare cu un timbru personal, cu abordări tematice îndrăznețe și cu respect pentru Limba Română. Ne-am maturizat din mers. Am învățat concizia, atitudinea, exprimarea cu ferestre spre lume.
Am considerat editorialul sufletul, coloana vertebrală a ziarului. Să argumentăm opinia pentru a-l convinge pe cititor. Spre surprinderea unora, și mulțumirea multora, eu am considerat editorialul o literatură grăbită. Deoarece nici realitatea nu are răbdare. Tot așa de grăbit este și cititorul, care așteaptă roua de dimineață a cuvântului. Da, astăzi, 10 februarie, se împlinesc fix trei ani de când, mă întâlnesc cu cititorii GRAIULUI în fiecare zi. În laboratorul sufletului meu se întâmplă multe analize. Unde se decantează îndoieli, întrebări.
Dacă jurnalismul este profesia mea, scrisul fără condică la serviciu este terapia acestei vârste, îmi clarifică gândirea, mă ajută să învăț fără oprire, să citesc presa, să fiu atent la lumea înconjurătoare. Scrisul îmi domolește multe curiozități. Scrisul meu îmi aparține numai mie și pot să-l dăruiesc cititorilor, cu drag și emoție. De ce să mă prefac, tresar în suflet când primesc un telefon de la exigentul om de cultură Teodor Ardelean, care îmi comentează scrisul. Sau profesori din satele Maramureșului, cum este profesorul Dumitru Chiș, din Săliștea de Sus. Ori de la criticul literar Irina Petraș. Și de la mulți cititori, cunoscuți sau nu. Nu-i o laudă, ci doar o constatare!
Nu uit a spune că ecranul pe care îmi proiectez gândurile, zilnic în ultimii trei ani, este cotidianul „Graiul Maramureșului”. Care nu peste prea multe zile va rotunji 10.000 de apariții, în seria nouă. Este o virtute publicistică pentru presa românească. Este meritul absolut al colegilor profesioniști, care și-au pus devoțiunea în Cuvânt. Și prestigiul colaboratorilor inspirați. Da, astăzi este 10 februarie. Am stat pe gânduri. Merg înainte, ori mă opresc în această stație din calendar? Și m-am gândit. Puteți citi editorialul semnat de mine și mâine. Și în vremea care ne așteaptă. Cât va fi să fie.
Astăzi mi-am măsurat truda scrisului cu trei ani și o vreme. Lectură plăcută, dragi cititori! Că domniile voastre sunteți principala adresă pentru care scriu. Și vă mulțumesc în numele Graiului, care a rămas unic, prin consecvență. În Maramureș, dar și în țară. Doamne ajută, la toată lumea!
