Un baraj părăsit, uitat, în Seini!

Cu vreo 10 ani în urmă, poate chiar mai mult, autoritățile locale din Seini se luptau pentru un proiect de îmblânzire a unui râu furios, Seinelul. Fuseseră inundații și apa aceea, de altfel, de neluat în seamă pe timp de vară, a făcut dezastru. S-a făcut un proiect, s-a făcut lobby şi, în contextul politic potrivit, s-a dat drumul investiției, prin Apele Române.

Barajul de pe Seinel trebuia, în acel moment, să devină mult mai mult decât o protecție pentru inundații. Putea aduce apă întregii zone, iar pe maluri, după lămurirea situației proprietăților, dată fiind apariția proprietarilor persoane fizice, s-a gândit o zonă de agrement, roată-roată, cu căsuțe de vacanță, debarcadere. O excelentă alternativă, în acea parte de județ, la mult prea căutata balastieră de la Apa, nu? Am revenit la barajul de la Seinel, după ani.

„Mergeți pe drumul ăsta spart, da’ nu e mai rău de atât, vă duce până la baraj. Nu mai lucrează nimeni, s-o dus… Socot și oșenii. Nu mai lucrează și nici n-a mai lucra în veci acolo nimeni. Drept îi că nici inundații n-o mai fost de atunci, apă mare da, dar inundații, nu. Da’ mă gândesc că nu vă așteptați să găsiți luciu de apă… nu e nimic acolo” – spune un localnic, pe bicicletă, căruia îi cerusem îndrumare.
Într-adevăr, drum plin de gropi, una dintre cele mai rele străzi de oraș văzute. Sus la baraj, pus­tiu, iar lucrările începute și lăsate ajunseseră la un metru de una din ultimele case, ce a fost chiar părăsită.
Auzisem, din gura lumii, peste ani, povești. Cum că s-a proiectat greșit, că piatra de la fața locului nu e bună pentru baraj, că se diluează efectiv în corpul barajului. Că ulterioare calcule au dovedit că ar crește costurile enorm,

„S-au sistat lucrările din cauza faptului că nu s-a reușit realizarea soluției constructive propuse. Nu s-a găsit roca necesară pentru realizarea corpului barajului. Eu nu sunt în măsură să spun dacă a fost o greșeală de proiectare sau nu, cert e că barajul a trebuit reproiectat pentru a se face cu materiale de la fața locului, din pământ și piatra ce se găsește. Acum, un alt proiect, cel refăcut, e depus la minister și așteptăm…” – spunea, la un moment dat, unul dintre primarii orașului Seini, care ulterior folosea în campanie electorală repornirea lucrărilor și necesitatea acelui baraj.
Variante alternative, de a aduce piatră din alt loc ori de a îmbrăca barajul în acea membrană cu care se îmbracă cel de la Runcu erau prea scumpe, drept pentru care avem acum, în Maramureș, unul dintre marile rateuri administrative, un baraj părăsit. Sigur, nu e singura investiție de gen. Abia anul trecut… din 1987 încoace, firma „executantă” a microhidrocentralei de la capătul acumulării Firiza, ce ar fi fost alimentată cu apă de la Runcu, peste munți, a părăsit șantierul, lăsând în urmă utilaje ruginite, barăci sparte.
La Seini, au rămas o macara dezafectată și câteva barăci. Reamintim, atât comuna Cicârlău, cât și orașul Seini încă așteaptă programul POIM pentru o alimentare decentă cu apă… dinspre Firiza – Baia Mare!