Mai multe nemulțumiri s-au acumulat în rândul angajaților din Poșta Maramureș. Deocamdată, problemele nu au fost aduse în discuție în fața conducerii companiei, dar sindicaliștii urmăresc să vadă ce întorsătură vor lua lucrurile în sistem.
Poștașii sunt supărați pentru că, deși li se trasează sarcini în plus, nimeni nu aduce în discuție subiectul majorărilor salariale. În plus, actualul contract colectiv de muncă nu mai include prevederi vizavi de predictibilitatea pe majorările salariale. Dacă altădată erau articole care stabileau clar periodicitatea cu care crește leafa salariaților, aceste prevederi au fost eliminate, iar angajații au ajuns la mila angajatorului. Nici condițiile de muncă nu sunt mai mulțumitoare. Pe de altă parte, nu se mai ține cont de normare. Poștașilor li s-au distribuit biciclete, ceea ce i-ar putea afecta la stabilirea salariilor, iar păstrarea unor posturi va sta sub semnul incertitudinii, în condițiile în care în norma zilnică a unui factor poștal sunt incluse numărul prestațiilor pe care le distribuie zilnic și distanța parcursă. Recent, conducerea companiei a mai anunțat și reducerea unor posturi, astfel încât angajații iau în calcul și izbucnirea unui conflict.