Autorităţile din oraşul Târgu Lăpuş au încercat, încă de ani buni, să obţină energie verde, prima dată vorbindu-se de un câmp de fotovoltaice. Apoi, s-a trecut la fapte.
”Cu mult înainte de criza energetică, de război, noi am reuşit să facem un proiect şi să montăm panouri fotovoltaice pe toate instituţiile. Toate sunt la peste 50% cogenerare de energie electrică, de la spital la casa de cultură” – spune primarul Mitru Leşe, care tocmai pregăteşte implementarea a 4 staţii de încărcare maşini electrice, din care 3 în zona centrală.
”Nu vorbim ce e la alţii, nu mă interesează, dar noi avem în acest moment 8 automobile electrice în oraş şi 7 hibrid. Ne luptăm acum să facem investiţia în coordonare cu reabilitarea centrului, în care ascundem toate reţelele în subteran” – spune edilul.