De când cu afurisenia cancelarului austriac de a se juca cu destinul României, închizând fără argumente intrarea noastră în spațiul de liberă circulație, numit Schengen, mi-am adus aminte că în urmă cu mai bine de două decenii am cunoscut un tânăr austriac, invitat de marele scriitor Augustin Buzura la Cursurile de limbă, cultură și civilizație românească, care s-au desfășurat timp de un deceniu în Maramureș. La una dintre ediții a fost prezent și studentul, pe atunci, Wolfgang Kreutzer, de la Universitatea din Viena, care învăța Germanistica și Limba Română. M-am înțeles cu el în limba lui Eminescu. În cele trei săptămâni cât au durat cursurile, am devenit apropiați, el manifestând curiozitate și înțelegere matură a culturii române. Nu avea complexe față de problemele Europei, contrazicând imaginea tânărului din Occident, preocupat de periferia existenței.
Cred că Wolfgag era cel mai tânăr din grup, dar și cel mai tenace și curios în a deprinde nuanțele limbii române, de a înțelege fenomene, pentru el paradoxale, ale societății românești. L-am înconjurat cu atenție și prețuire pentru felul în care comenta evenimentele ce se derulau în Balcani. Tânărul abia trecut de douăzeci de ani, pe atunci student la Viena, era fascinat de această parte de lume. În special de România. Îi spuneam lui Wolfgang că are stofă de diplomat. Înainte de a veni în Maramureș, a fost opt luni în județul Prahova, într-un serviciu civil al unei organizații umanitare, în loc de armată. Că așa era la ei. Tinerii austrieci pot alege între un serviciu civil și armată.
Primul contact cu România a fost cel legat de problemele sociale. A constatat că la noi se citește mult, dar românii se raportează foarte critic la ei. I s-a părut o critică prea mare, chiar exagerată. Influențele din Occident, luate prea repede, fără discernământ, nu crede că ne fac bine. Ne sfătuia să nu renunțăm la valorile majore românești, pe care le avem. Așa gândea un tânăr austriac. A mai constatat că nu am renunțat la demnitate, la iubirea de patrie și avem un patriotism moderat. Referindu-se la nivelul de viață din România, Wolfgang mi-a spus: „Chiar dacă un popor trăiește mai modest o perioadă de timp, dacă are o cultură profundă și mereu creatoare, el rezistă în lume. Nivelul de trai se poate remedia în câțiva ani, pe când cultura este o creație de multe generații. România are o cultură mare. Pe acest fond voi căuta să intru în diferite discuții în Occident, pentru a apăra valorile României.”
Așa gândea un tânăr austriac. La data la care vorbeam, Wolfgang citise cărți de Rebreanu, Alecsandri, I.L. Caragiale, Tudor Arghezi, Mihail Kogălniceanu și Urmuz. Era începutul lecturii clasicilor, având nerăbdarea de a cunoaște opera altor scriitori români. Printre alte păreri despre mersul lumii europene, el regreta că mulți austrieci socotesc că Europa se termină în Ungaria. Credea că este o mare greșeală. Citise un text de Octavian Paler, care spunea că degeaba a dispărut Cortina de Fier, ea a rămas în mintea multor europeni. Părerea adunată de Wolfgang din rândul conaționalilor lui s-a prelins până în zilele sfârșitului de an 2022. Și pe acest fond rezidual a reacționat actualul cancelar austriac.
Am păstrat legătura cu tânărul austriac. Așa, într-o zi am primit o scrisoare din Viena, de la Wolfgang. El și-a redactat epistola în limba română, cu un scris citeț, cu abordări mature ale interesului pentru Est, mai ales pentru România. Mi-a fost dat să găsesc frumoasa scrisoare în arhiva mea. Îmi scria Wolfgang: „Eu vreau să pătrund ușor, ușor, încet, încet în misterul societății românești. Este vorba nu numai despre un fel de gândire de a viețui și a supraviețui. Este vorba să găsesc un alt fel de a înțelege viața din România. Cu cât mai bine cunosc țara, cu atât mai bine cunosc limba română și prin limbă cunosc oamenii. Cu cât văd mai multe îmi dau seama că există o lume necunoscută de mine, o lume care poate fi descoperită de mine. Și este mai ușor să înțeleg ce face omul. De ce omul de ACOLO acționează diferit de omul de AICI. Scuzați-mi stilul meu simplu. Vreau să vă spun că primul meu pas prin care m-am apropiat de poezia modernă românească a fost cartea pe care mi-ați făcut-o cadou despre Nichita Stănescu. Voi scrie ideile mele despre această carte. Mult noroc și mult succes dumneavoastră și ziarului. Trăiască Maramureșul!”
Am reprodus acest pasaj din scrisoare cu mare bucurie, deoarece Wolfgang gândește în limba română. Doamna Nadia Moșanu poate depune mărturie despre tenacitatea acestui tânăr din Viena. Am aflat că studentul, care a câștigat o bursă pentru Cursurile din Maramureș, a intrat în cancelariile diplomației. Voi căuta adresa lui Wolfgang, să-i trimit acest text, pentru a-i reaminti interesul lui pentru România. Așa, pentru frumusețea gândirii! Tânărul austriac care vedea în România un spirit european. Așa mi-a declarat mie! Faptele bune nu se uită, dragă Wolfgang!
