Cu toate că în fiecare an, mai ales în preajma sărbătorilor de iarnă, polițiștii informează cetățenii cu privire la riscurile efectuării de operațiuni pirotehnice fără drept, și la acest început de an au fost înregistrate două situații de rănire accidentală a unor persoane care au folosit petarde sau artificii.
• În prima zi a anului, poliția a fost sesizată că, la secția UPU a Spitalului Județean din Baia Mare, s-a prezentat un tânăr, de 27 de ani, din Seini, care solicita îngrijiri medicale întrucât a fost rănit în urma folosirii unor artificii.
Tânărul a cumpărat o baterie de artificii, în data de 27 decembrie, de la o persoană necunoscută, din Baia Mare, iar în noaptea de Revelion a aprins fitilul bateriei, dar nu a mai apucat să se retragă de lângă aceasta, fiind lovit de un foc în arcada dreaptă.
• O a doua sesizare s-a înregistrat în Fărcașa, unde un minor, în vârstă de 12 ani, din Ardusat, s-a autoaccidentat în timp ce manevra o petardă. Băiatul a declarat că a găsit o baterie de artificii cu 19 focuri, în șanțul din apropierea locuinței sale. Bateria fiind parțial explodată, i-a dat foc, ocazie cu care aceasta s-a declanșat provocându-i leziuni la nivelul feței și ochiului stâng.
Victima a fost transportată la Spitalul Județean, unde a rămas internată la secția oftalmologie.
Ordine de protecție emise de polițiști
În prima zi a anului 2023, polițiștii din Ocna Șugatag și Borșa au intervenit la două cazuri în urma cărora au fost emise ordine de protecție provizorii.
În fapt, două femei, de 44 și 50 de ani, din Breb și Borșa, au sesizat că au fost agresate de soții lor. În baza celor constatate, polițiștii au emis ordine de protecție provizorii pe numele a doi bărbați, de 41 și 49 de ani, și efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie.
În data de 30 decembrie, polițiștii băimăreni au fost sesizați de către o femeie că fiul acesteia a încălcat ordinul de protecție emis de Judecătoria Baia Mare.
La fața locului, polițiștii au identificat apelanta, în vârstă de 59 de ani, care a relatat că fiul acesteia, de 25 de ani, din Băița, împotriva căruia era emis ordin de protecție, ar fi sărit gardul imobilului de domiciliu al femeii, solicitându-i o sumă de bani. Ulterior, acesta a părăsit locul faptei în momentul în care femeia a apelat Poliția.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de nerespectarea ordinului de protecție.

Amenzi de peste 128.000 lei și 38 permise reținute
În perioada 31 decembrie 2022 – 2 ianuarie 2023, polițiștii au aplicat 290 sancțiuni contravenționale pentru diferite nereguli, 114 situații fiind aplanate de polițiști doar prin aplicarea unui avertisment. Amenzile aplicate pentru neregulile mai grave au fost în valoare de peste 128.000 de lei.
Polițiștii au intervenit pentru verificarea și soluționarea a 226 evenimente sesizate de cetățeni, în 78 de situații fiind întocmite dosare penale pentru comiterea unor infracțiuni, cele mai multe contra patrimoniului.
În ceea ce privește siguranța circulației pe drumurile publice, în perioada minivacanței de revelion polițiștii au reținut 38 permise de conducere, din care pentru nerespectarea regimului legal de viteză – 11 și conducere sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor interzise – 11.
Minivacanța nu a fost lipsită de conflicte în unele medii familiale, în 7 situații fiind nevoie de intervenția polițiștilor pentru aplanarea tensiunilor degenerate în agresiuni fizice. În două dintre aceste cazuri s-a impus emiterea unor ordine de protecție provizorii.