În ultima etapă a anului • CS Minaur Baia Mare – CS Măgura Cisnădie

0
98

Joi și vineri se dispută meciurile rundei 11 din Liga Florilor, ultima a anului 2022, rundă în care CS Minaur Baia Mare va juca pe teren propriu. Azi, 29 decembrie, de la ora 17, împotriva celor de la CS Măgura Cisnădie, într-o confruntare de totul sau nimic.
Niciuna dintre combatante nu arată deloc bine în această ediție de campionat și din această perspectivă ne așteptăm la o întâlnire încrâncenată, tensionată și, probabil, cu o învingătoare la limită. Baia Mare nu a câștigat din etapa 5 și a căzut pe loc de baraj – 11 (9 puncte), iar Cisnădie nu este deloc departe de Minaur în clasament, actualmente formația antrenată de Alexandru Weber regăsindu-se pe poziția 9 (10 puncte).
Jocul din etapa 11 va fi oficiat de Adrian Manafu (București) și Daniel Pavel (Buzău), în timp ce observator FRH este delegat Paul Anton (Iași).
Accesul spectatorilor se va efectua pe bază de abonament sau bilet în valoare de 10 lei. Biletele se pot procura în ziua meciului de la casa de bilete a sălii, între orele 16-17.30.

Program etapa 11 • Joi, 29 decembrie: HC Dunărea Brăila – SCM Gloria Buzău; CS Minaur Baia Mare – CS Măgura Cisnădie (ora 17); SCM Universitatea Craiova – HC Zalău; Gloria Bistrița-Năsăud – CS Rapid București (ora 15.15, Pro Arena); CSM Galați – CSM Târgu Jiu (ora 17); SCM Râmnicu Vâlcea – CSM Slatina (ora 18) • Vineri, 30 decembrie: CS Dacia Mioveni – CSM București (ora 17.30, Pro Arena).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.