Sfânta Liturghie Arhierească din ziua de Crăciun la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime”

0
124

Duminică, 25 decembrie 2022, ziua sfântă a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, ziua de Crăciun, a fost o sărbătoare fără pereche la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, în care un foarte mare număr de credincioși a venit ca să cinstească Nașterea Fiului lui Dumnezeu prin participarea la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie Arhierească oficiată de Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, înconjurat de soborul slujitor al preoților și diaconilor sfântului locaș. 

„A sosit praznicul Nașterii Domnului și, după ce, în săptămâna premergătoare Crăciunului și în ajun, am primit foarte mulți colindători, peste 80 de cete de colindători, începând de la copilașii nevinovați, îngerașii care au adus vestea Nașterii Domnului, împreună cu preotul lor, cu profesorii de religie, apoi tinerii de la liceu, de la școlile noastre teologice, de la diferite licee și credincioși maturi, care au venit în cete frumoase de colindători, bărbați și femei, dreptcredincioși și puternic ancorați în tradiția noastră românească, iată-ne la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” în zi de praznic, împreună cu părinții slujitori, care au pregătit cum se cuvine Catedrala pentru acest mare praznic, au pregătit  credincioșii, mărturisindu-i și împărtășindu-i cu trupul și Sângele Domnului, pe toți cei ce au dorit să facă acest lucru și nimeni n-a rămas să nu fie asistat duhovnicește, a precizat Preasfințitul Părinte Episcop Iustin. Apoi, am pregătit și sufletele noastre și inimile noastre ca să-L primim pe Hristos în ieslea inimilor noastre. Poporul român este un popor profund creștin, un popor al bucuriei. Cum colindă poporul român nu colidă nicun popor de pe pământ. Multitudinea și diversitatea colindelor, care, de la o zonă la alta diferă și ca melodie și ca și conținut, este de o bogăție unică, încât poate fi numit un tezaur sacru, nu doar tradiție. Și acest lucru îl arată cu multă bucurie maramureșenii, bucovinenii, muntenii, ardelenii, toți moldovenii, toți românii colindă atât de frumos de Nașterea lui Hristos. Eu am folosit o metaforă frumoasă și îmi place această metaforă: cred că, la sfârșitul istoriei, când Dumnezeu va judeca toate neamurile pământului, românii vor ajunge, din smerenie, la urmă, vor întârzia, că așa sunt românii, nu se grăbesc, pe de o parte, pe de altă parte, îi lasă pe ceilalți să meargă în față. Și vor ajunge și românii la Porțile Cerului și vor începe o colindă. Și atunci Dumnezeu va zice: ăștia-s românii, ne colindă. Colindă Filui Meu Cel Ce S-a Născut în Peștera din Betleem. Nu putem să le închidem Porțile. Colindătorii se așteaptă cu porțile deschise și o să deschidă porțile milei lui Dumnezeu prin colindă. Vreau să cred că ar putea să fie un astfel de miracol pentru frumusețea sufletelor, inimilor și bucuria, seninătatea și lumina, pacea și bunăvoirea pe care o arată românii de sărbători, maramureșenii și sătmărenii, în mod special. Slavă lui Dumnezeu că am ajuns din nou și această sărbătoare, Crăciunul anului 2022.”

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie Arhierească

Soborul a fost format din Arhim. Dr. Casian Filip, vicar eparhial administrativ, Ierom. Serafim Bilț, eclesiarhul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, Pr. Viorel Bud, Pr. Prof. Florin Hoban, inspector școlar pentru disciplina Religie, Pr. Drd. Claudiu Ciascai, duhovnicul Seminarului Teologic „Sfântul Iosif Mărturisitorul” Baia Mare, Pr. Florin Bălan, Pr. Adrian Morar, Pr. Ionuț Pleș, Pr. Dr. Valeriu Vana, Arhid. Vlad Verdeș, inspector eparhial pentru catehizarea tineretului, Arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial, Arhid. Dr. Nifon Motogna, administratorul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, Diac. Vasile Petru Bud, Diac Vlad Nechita și Ipod. Vasile Pop.

           Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul „Doxologia” al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, dirijat de Prof. Paula Bondre.

Cuvântul de învățătură

Cuvântul de învățătură rostit de Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a avut menirea de a îmbogăți duhovnicește, în legătură cu Nașterea Fiului lui Dumnezeu, pe credincioșii prezenți în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” și pe cei care au urmărit transmisiunea în direct a Sfintei Liturghii Arhierești.

„Suntem în bucuria, lumina și pacea praznicului Nașterii Domnului, și, după ce am colindat fiecare după credința și evlavia noastră, păstrând tradiția noastră sacră, tradiția noastră strămoșească ortodoxă în ce privește colindatul, în toată săptămâna premergătoare Crăciunului și în ajun, cei mai mulți colindă în ajun, iată-ne în prima zi de Crăciun împreună, îmbrăcați în straie de sărbătoare, dar mai ales îmbrăcați în lumină, bucurie și har, pentru că toți ne îngrijim ca nu doar masa să fie întinsă și lumina aprinsă, cum se spune că trebuie să primești colindătorii, ci să fie și inima cuprinsă de recunoștință față de Dumnezeu, Care a trimis în lume pe Fiul Său să se Nască și să crească, să ne mântuiască, a spus Preasfințitul Părinte Episcop Iustin. Și dacă inima noastră o pregătim prin post, după puteri, prin rugăciune după evlavie, prim mărturisire și împărtășire cu Trupul și Sângele Domnului, atunci putem spune că suntem creștini și așteptăm Crăciunul pregătiți. Altfel, Crăciunul e petrecere și din Occident asta ne vine: pom de iarnă sau brad, cadouri și Moș Crăciun. Dacă îi întrebi pe copiii din Occident ce sărbătorim la Crăciun, nu știu: Moșul, bradul, cadourile. Dacă îi întrebi pe ai noștri, eu i-am întrebat că au fost cu coloinda la mine grupuri de copii, de elevi și liceeni, din Baia Mare și din Satu Mare, ce sărbătorim la Crăciun, toți mi-au spus: Nașterea Domnului. Și la Paști Învierea Domnului. Copiii noștri știu acest lucru. Și accentul trebuie să cadă pe sărbătoare, nu pe petrecere. Sigur că Dumnezeu nu vrea să fim triști de sărbători. Se bucură, se uită la noi ca la niște copii cum alergăm din dreapta în stânga și ne pregătim. Când eram copil nu aveam multe lucruri, dar eram fericiți. Știau părinții cum să ne crească cu cât aveau. Așa ar trebui să ne creștem copiii. Să-i învățăm și să-i amânăm, chiar dacă nu-i refuzăm, că nu putem refuza copiii. Să obișnuim copiii să facă efort, ca să merite surpriza. Așa îi obișnuim să muncească.”

„Să ne dea Dumnezeu sărbători fericite în continuare și să avem inima deschisă, să nu fim insensibili la nevoile celorlalți, să iubim și să iertăm, să ne rugăm pentru pacea lumii, că e îngrijorător ce se întâmplă, și să nu le dea Dumnezeu putere la aceștia să se încaiere mai multe țări. Doamne ferește. Să nu le dea putere. Că dacă ne rugăm, mult pot puțini împreună. Dacă ne vom ruga, Dumnezeu ne va dărui pacea, pentru că aceasta a venit la Nașterea Fiului lui Dumnezeu pe pământ. Pe pământ pace și între oameni bunăvoire”, a mai spus Preasfințitul Părinte Episcop Iustin, arătând că Însuși Fiul lui Dumnezeu a venit pe lume nu în opulență, ci ca cel mai sărac și umil copil.

Andrei Fărcaș, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.