Mă întreb, după atâta vreme de la trecerea prunciei, de ce eram atât de nerăbdător să vină Crăciunul? Pe mine, darurile gospodarilor mă bucurau ca răsplată pentru colindul de la fereastră și nu ca nevoie de pus în traistă. Că nuci, mere și colaci aveam și noi acasă, dar cele de la colindat aveau altă semnificație. Era darul omului din casa primitoare pentru că noi, pruncii, vesteam Nașterea cea Mare. Și pentru mine, și cei din ceata mea, era o mare mândrie. Acest sentiment cristic ni se acumula încă din serile în care făceam repetiții pentru a ne armoniza vocile. De obicei, când începea Postul Crăciunului ne adunam în casa uncheșului Aurel Făt, un bărbat cu o voce particulară, o arhivă de colinde cu vechime. Aici erau și pruncii casei: Parasca, Luchiana și Andrei. La care se adăugau Ionu Birăiții, Gheorghe Doboș și Mihai Boicu.
În Seara de Crăciun, colo după culcatul găinilor, ne adunam la unul dintre noi, de unde începeam colindul, care dura până după miezul nopții. Colindam familiile noastre, vecinii, neamurile. Personajele care mi-au rămas până astăzi în memorie sunt îngerii. Îi vedeam în icoanele cu Nașterea Mântuitorului, pe care le vedeam în fiecare casă. Unchiul Aurel, care era și cantorul Bisericii din sat, avea un fel isteț de a ne povesti despre rolul îngerilor, care nu lipsesc niciodată de la Nașterea Domnului. Sărbătoarea cu care se încheie anul calendaristic, și care este momentul cel mai înalt al bucuriei de a fi creștin. Momentul Nașterii lui Hristos este tocmai bolta lumii, când universul se adună în ieslea Lui. Cântările din cărțile bisericești din Ziua Crăciunului ne spun că îngerii cântă neîncetat, că intonează cu dumnezeiască cuviință, o cântare de slavă. Și mai spun cântările bisericii că toți îngerii dansează, joacă, se bucură de Nașterea cea Mare.
Și această stare ni se transmite și nouă, oamenilor. Unchiul Aurel ne deschidea Cartea și citea textul adecvat pentru marea vestire: „Slavă întru cei de sus, lui Dumnezeu și pe Pământ pace, între oameni bunăvoire.” Sunt câteva amintiri care au zidit în mine crezuri nestrămutate. Unul fiind acela că Sărbătoarea Crăciunului nu este o petrecere prin lume, ci este profunda iluminare a lumii. Așa am învățat atunci când colindam la fereastra vreunui gospodar. Mai aveam în Noaptea de Crăciun, noi, colindătorii, pe cei care umblau cu Steaua ori Viflaimul. Închipuiți-vă un sat împodobit cu omături, cu frig suportabil, cutreierat de acești vestitori care brăzdau noaptea cu minunate cântări. Ceva a mai rămas din ce am prins eu. Sunt spirite alese care le mai primenesc.
Cum este și confratele Ion Petrovai, care, la Editura „Țara Maramureșului”, din Petrova, a reeditat o carte rară și de valoare: „Betleemul (Viflaimul) sau Nașterea Domnului Nostru Isus Hristos,” de Petru Bilțiu-Dăncuș. Mai are un subtitlu lămuritor: dramă religioasă scrisă în dialect maramureșean de Petru Bilțiu-Dăncuș, fost învățător-dirigent în Ieud. Cartea a fost publicată în anul 1924, de fiul acestuia, Ioan Bilțiu Dăncuș, profesor la Școala Normală Regele Ferdinand din Sighetul Marmației. Merită să citiți această carte! Editorul, profesor doctor Ion Petrovai, în postfață, face un portret convingător autorului Petru Bilțiu, alias Dăncuș de Ieud.
Dragostea de limba și de neamul românesc, patriotismul dascălului foarte apropiat sufletește de țărănime reies și din mărturisirile unuia dintre feciorii săi, pictorul Traian Bilțiu-Dăncuș, care i-a realizat la Ieud un binemeritat și împodobit în simboluri mausoleu. Această carte este un frumos dar adus Sărbătorii Nașterii Mântuitorului. Sărbători curate, Ioane! Eu închei cu vocea îngerului și apolog: „Noi cu toții vă dorim/Ziua de Crăciun să fie/ La toții cu bucurie!/A Fiului întrupare/ Să ne-aducă îndestulare/Și-a păcatelor iertare/ Ce din inimă doresc/ La tot Neamul Românesc.”
Crăciun frumos la toată lumea!
