Vânzoleala cu Schengenul mi-a adus în memorie o afirmație a poetei Ana Blandiana, făcută la Școala de Vară de la Sighetul Marmației, unde participă mai ales tineri, mi-a rămas o idee de meditat. Le vorbea ucenicilor vieții despre percepția trecutului. Constata că, pentru tânăra generație, trecutul se reduce la câteva decenii din urmă. Acesta ar fi trecutul românilor! Vremea scursă a devenit istorie, disciplină care acum nu se mai învață la școală cum ar trebui, pentru a-i învăța pe tineri că nu suntem ai nimănui. Că avem rădăcini adânci în trecut. Cum au și alte neamuri de pe fața Pământului. Și așa subiectul despre strămoșii noștri, daci, este trecut pe linie amorțită. Mai ales în informațiile curente de presă. Dar cine caută mai află preocupări pentru începuturile noastre în Dacia.
Recitesc un articol din revista Historia, care scrie despre viața în Dacia Romană și cum am devenit noi latini. Este un demers care trimite la surse și la informații autentice, despre o perioadă mai puțin cunoscută. Cine se mai interesează cine au fost strămoșii noștri daci? Mai sunt specialiști tăcuți, dar pricepuți, care răscolesc pământul în numele lui Pârvan și Daicoviciu. Mă gândesc la descoperirea arheologică unicat, de la Lozna, care indică faptul că în urmă cu două milenii, zona era locuită de triburi dacice. Cercetătorii de la Muzeul Județean Botoșani au stabilit, cu argumentele pământului, că în jurul acelei turbării a fost o așezare bine structurată, avea ateliere de fierărie și dulgherie. Băștinașii făceau comerț cu împrejurimile, dar prădau zonele locuite de romani.
Cine vrea să deschidă cărțile esențiale va vedea că istoricii români, dar și străini, au dovedit că avem o istorie care ne aparține. Trebuie însușită și asumată de tineri. Dacă nu de ei, de cine? Vă spun eu că am citit despre o tânără din Catalunia, cercetător în lingvistică și dialectologie, pe numele ei Carmen Jimenez Huertas, care a surprins opinia publică internațională interesată de subiect. Că limbile popoarelor latine nu vin din latină, ci invers, latina este o rudă îndepărtată a lor. Confratele Cătălin Manole, de la eleganta revistă Formula AS, a avut un dialog cu autoarea cărții „Nu venim din latină”, lansată și la București, tradusă și în limba română.
Dar am citit și alte interviuri bine articulate pe această temă. Ea susține că „limba română și spaniolă nu se trag din latină, ci, dimpotrivă, latina s-a născut din vechile noastre limbi.” Tânăra cercetătoare aduce în discuție studii genetice serioase, care afirmă negru pe alb că “Ibericii, ca și dacii, sunt unele dintre cele mai vechi popoare ale Europei.” Carmen Huertas dispune de date arheologice certe, afirmă ea, care vorbesc despre faptul că noi suntem urmașii unei populații montane, ai unor păcurari migratori, care s-au deplasat din zona răsăriteană a Europei spre Vest. Ei sunt locuitori ai vechii Europe. Deci, nici mai mult nici mai puțin, crede că păcurarii din Pirinei, din nordul Spaniei, sunt asemănători cu cei din Carpați. Afirmă că are multe date care arată că ar trebui revizuită istoria întemeierii Europei. Cred că am mai scris despre asta, dar e bine să ne reamintim cine suntem.
Dacă rămânem strict la discuția dintre Iberia și Dacia, nu ai cum să nu remarci asemănări izbitoare, chiar și pentru un obișnuit, susține Carmen. Ca să nu cad în păcatul unui protocronism păgubos, vehiculat de amatorii de istorii întemeietoare, m-am interesat de profilul științific al ei. Este cât se poate de credibil. Cartea ei se numește „No venimos del latin”. Este profesoară de limbă latină. Este o cercetătoare cu argumente. Aventura ei trezește interes. Crede că la venirea romanilor în Peninsulă, limba iberică nu dispare, ci se extinde. Deoarece limbile romanice nu vin de nicăieri. Ele erau la locul lor, erau graiuri locale. Este fascinată de daci și de români, deoarece nu sunt menționați în marile enciclopedii istorice.
Carmen ne dă o părere de ce nu se vorbește despre români. Deoarece este imposibil de explicat limba română printr-o romanizare care nu a avut loc. Dacă ar vorbi despre români și daci, europenii ar trebui să schimbe istoria. Măgulitoare afirmații. Evocă scrierea străveche de la Turdaș, care are semne identice cu cele descoperite la iberici. Dacii aveau un singur zeu, dar și ibericii aveau un singur zeu. Cred că este un mare câștig, spune autoarea, că se vorbește în public despre acest subiect. Care nu a convins, încă, spațiul academic și cel al istoricilor.
Într-o lume în care ne fascinează inteligența artificială, cu generații pentru care istoria se rezumă la câteva decenii în urmă, faptul că se vorbește de strămoșii noștri, dacii, încă nu e totul pierdut. Că în tinerii din ziua de astăzi se poate trezi simțul critic, având la îndemână și alte variante ale istoriei. Care nu sunt chiar năzdrăvane. Dar, cercetează și apoi crede!
