• CSM Știința Baia Mare – SCM Timișoara 11-9 (0-6) •
CSM Știința Baia Mare este prima finalistă a sezonului Ligii Naționale la rugby, după ce ieri a dispus, pe Arena Zimbrilor, de SCM Timișoara, scor 11-9 (0-6). Campioana în exercițiu va disputa a 13-a finală consecutivă de campionat, în ultimul act urmând să confrunte una dintre cele două rivale bucureștene, Steaua sau Dinamo.
Băimărenii au făcut o primă parte modestă, fiind surprinși de timișoreni printr-o posesie mai consistentă, prim mitan concretizat cu două lovituri de pedeapsă în dreptul vizitatorilor, ambele aparținându-i lui Florin Vlaicu (24 și 33), 0-6. CSM Știința și-a schimbat total atitudinea în partea secundă, implicit și jocul, iar eseul din minutul 43 izbutit de Paul Popoaia a reaprins cu adevărat semifinala, 5-6. Tu-te Grant a adus campioana în avantaj (min. 66) în urma unei lovituri de pedeapsă, dar numai patru minute, fiindcă Florin Vlaicu și-a trecut în cont a treia lovitură personală, 8-9. Susținuți neîncetat de suporteri, băimărenii au presat în minutele rămase și insistența “zimbrilor” a dat roade în ultimul minut, când Tu-Te Grant a confirmat o lovitură de pedeapsă.
Nu a fost ultima fază și SCM Timișoara a asaltat buturile echipei noastre, însă băieții lui Eugen Apjok s-au apărat eroic și au calificat CSM Știința Baia Mare în a 13-a finală consecutivă, o premieră pentru rugbiul românesc. Acolo unde le așteaptă pe Steaua sau Dinamo, semifinală secundă desfășurată ieri.

Marcatori: Paul Popoaia (43 – eseu), Tu-Te Grant (66 și 80 – lovituri de pedeapsă), Florin Vlaicu (24, 33, 70 – lovituri de pedeapsă).
• CSM Știința Baia Mare: Popoaia, Taliauli, Mc Gregor, Fakaosilea, Kefentse, Grant, Țiglă, Scott, Papidze, Dugladze, Dardzulidze, Iancu, Roșu, Immelman (căpitan), Bitsadze. Rezerve: Lilomaiava, Dico, Ailincăi, Dănilă, Bocăneț, M. Mureșan, Lămboiu, Alexe. Antrenori: Eugen Apjok și Paul Rusu.
• SCM Timișoara: Tiqe, Bucur, Manumua, Khvicha, Shennan, Vlaicu, Rupanu, M. Lazăr, Căpățînă, Mosese, L. Mureșan, D. Lazăr, Altinok, Neculau, Holoia. Rezerve: Fuhri, Chiriac, Sikote, Murariu, Morrell, Conache, Jipa, Ștețco. Antrenor: Valentin Calafeteanu.
• Arbitri: Vlad Iordăchescu (București) – Robert Andrei Diaconescu (Constanța), Emanuel Gorodea (Iași). Arbitru nr. 4: Teodor Buzatu (Baia Mare). Arbitru nr. 5: Florin Ferezan (Cluj-Napoca). Observator FRR: Constantin Bonea (București).