CNOPJ a învins la Vâlcea și a rămas pe 2

0
53

Unica reprezentantă a Maramureșului în divizia secundă la handbal feminin, formată doar din junioare, CNOPJ Baia Mare, se descurcă excelent și are o situație peste așteptări în clasamentul Seriei C. Junioarele antrenate de Simona Maior-Pașca au dispus în ultima etapă, disputată în deplasare, de CNE Râmnicu Vâlcea, cu 38-42 (16-19), și au rămas pe locul secund, cu 13 puncte.
Meciul nu a fost atât de facil pentru oaspete având în vedere că trei jucătoare importante – Boiciuc, Neagu și Danciu -, nu au jucat din cauza unor accidentări, context în care gazdele au oferit o replică consistentă. Ba, mai mult, au condus mare parte din prima parte, însă finalul actului a aparținut băimărencelor, care au intrat cu un avans de trei goluri – 16-19. CNOPJ a fost mult mai pragmatică în repriza secundă, a condus tot timpul, uneori la diferențe de 5-6 goluri, iar la final a repurtat un succes la patru lungimi, 38-42.
• CNOPJ Baia Mare: Ana Maria Szakacs (11 intervenții) – Mihaela Rusneac 10, Sorina Brîndușa 7, Alexandra Pop 5, Daria Utan 5, Loredana Șeulean 4, Cristina Lazea 4, Maria Groșan 3, Taisia Turdeanu 3, Denisa Romaniuc 1, Selena Stăvariu. Antrenori: Simona Maior-Pașca și Claudia Cetățeanu.

Rezultate etapa 6: CNE Râmnicu Vâlcea – CNOPJ Baia Mare 38-42; CSM Deva – ACS ”Liviu Rebreanu” Turda 45-20; CSU Universitatea de Vest Timișoara – CSU Cluj-Napoca 23-30; CSU Oradea – Gloria Bistrița-Năsăud II 31-28; CSU Reșița – CS Arena Târgu Mureș 36-42.

*Echipă penalizată cu 4 puncte.
Etapa viitoare • Joi, 24 noiembrie: ACS ”Liviu Rebreanu” Turda – CNE Râmnicu Vâlcea; CNOPJ Baia Mare – CSU Oradea (ora 15.30) • Sâmbătă, 26 noiembrie: CSU Cluj-Napoca – CSM Deva; CS Arena Târgu Mureș – CSU Universitatea de Vest Timișoara; Gloria Bistrița-Năsăud II – CSU Reșița.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.