Aparent, autoritatea locală din Cavnic joacă o carte bună, mutând cererea de finanțare pentru rețelele de apă și canalizare la Ministerul Lucrărilor Publice, în urma unor discuții cu ministrul Cseke Attila, la Sibiu.
“Am primit finanțare Saligny, dar nu ajunge pentru toată lucrarea, nici pentru refacerea asfaltului, ulterior. După revenirea din Italia am fost la Sibiu, tot la întâlnire cu Asociația Orașelor și ministrul a spus că deschide finanțare de până în 15 milioane euro. Noi aveam nevoie de 8, pentru întreaga lucrare, dar am primit 5. Fără asfaltarea ulterioară. Așa că depunem proiectul și acolo și dacă se finanțează, renunț la prima finanțare” – spune primarul Vladimir Petruț.
În paralel, orașul Cavnic are în licitații și o finanțare de 6 milioane euro pentru reabilitarea spitalului.