„Când am să ajung la Dumnezeu am să mă cert în fiecare zi pentru fiecare dintre voi”, e promisiunea cu care arhiepiscopul Justinian Chira a plecat spre Împărăția Cerurilor. Asemeni unui tată iubitor care nu își uită copiii, oricât de mare ar fi distanța care îi desparte, Înaltpreasfințitul Justinian Chira, ne dă de veste, de dincolo, din Veșnicie că nu ne-a uitat nicio clipă și că se roagă pentru noi așa cum ne-a promis. Acum sunt șase ani de când ÎPS Justinian Chira ne privește de lângă Dumnezeu, ne trimite mângâieri, ne încurajează și ne înconjoară cu aceeași iubire părintească, izvorâtă dintr-o inimă rugătoare și plină de har.
O minune cu un Parastas
Arhiepiscopul Justinian Chira a plecat la Dumnezeu într-o zi de octombrie. Era duminică, aceeași zi a săptămânii în care văzuse lumina zilei. Sufletul său s-a înălțat la Cer în timpul Sfintei Liturghii ca și cum ÎPS Justinian Chira ar fi îndrăznit încă o dată să-I ceară lui Dumnezeu un favor pentru copiii săi, acela de a nu-i lăsa să simtă prea adânc faptul că au rămas orfani. “În ziua în care a murit, știți ce e impresionant? Toți ai lui eram la Altar, slujeam. El a plecat împăcat: copiii mei, toți sunt la Altar, slujesc. Ne-a lăsat slujind, nu ne-a lăsat de izbeliște”, relatează cu multă emoție în glas și cu lacrimi în ochi, preotul Mircea Stupar, de la Parohia Ortodoxă Recea, cel care i-a fost diacon, timp de zece ani.
În toți acești ani, preotul avea să constate că, la fel ca în timpul vieții îl are alături pe ÎPS Justinian și că legătura lor sufletească e la fel de puternică. De altfel, a avut parte și de un moment impresionant care i-a dat și mai multă încredere în ce privește purtarea de grijă a celui pe care îl consideră ca un tată. Era o zi de vineri din Postul Mare al anului 2019 când tocmai săvârșise Taina Sfântului Maslu. În timp ce îi miruia pe credincioși, s-a apropiat de el, un bătrân.
„Vine la mine nea Dumitru (niciodată nu vorbisem cu el) și mă întreabă: Părinte, nu vă e dor de Preasfințitul Justinian? Nea Dumitre, sigur că ne e dor. Îl pomenim și îi simțim lipsa. Zice: numai atât am vrut să întreb. Nu m-am gândit prea mult. Îmi spuneam că probabil omul a avut un moment. A doua zi era Sâmbăta Morților. Aveam Liturghie. Rămân doar eu, cu fătul, cu nea Ghiță și ne înțelegem: «uite, mâine dimineață o să avem Sfânta Liturghie. Oare vine cineva să ridice parastas pentru Sâmbăta Morților?» El spune: până acum nu a venit nimeni. În biserică eram doar noi doi. A doua zi, dimineață, am mers la biserică. Am văzut pe măsuță, pregătit un colac și un vin. Mă gândesc: o fi venit cineva și a adus colacul și vinul, dar nu era și pomelnic. Am început să fac proscomidia. Între timp a apărut fătul și îl rog să-mi dea pomelnicul să-l pomenesc. Zice: «domn părinte, nu este niciun pomelnic». Nu se poate, răspund. Fătul continuă: «După ce am plecat acasă, de la biserică, era seară. Soția aude ușa de la biserică trântindu-se. Și mă întreabă: nu ai închis ușa de la biserică? Am închis, am pus zăvorul. M-am întors la biserică, gândindu-mă să nu fi uitat poarta deschisă. Mă întorc la biserică și găsesc o pungă cu un colac și un vin, agățată în ușa bisericii. Am luat punga, m-am uitat în ea, am văzut că e un colac și un vin, nu era niciun pomelnic. Nu am văzut niciun om». Am început Sfânta Liturghie, nu a mai venit nimeni. Mă gândesc, ridicăm parastasul, dar după cine? Când am ieșit la Heruvic, la cădit, îmi arunc o privire înspre colac și vin. Văd scris pe vin: Dealul Viei. În acel moment am simțit de unde e colacul și vinul. Mănăstirea Rohia e construită pe locul numit Dealul Viei și atunci am făcut legătura cu bătrânul care m-a întrebat de ÎPS Justinian. Și am zis: ÎPS mi-a adus colacul și vinul. Nici până în ziua de azi nu a venit cineva să spună că al lui a fost colacul și vinul. Atunci am ridicat parastasul pentru ÎPS Justinian și am știut că a fost prezent. Când am terminat Sfânta Liturghie, am știut că a fost prezent la toată discuția pe care am avut-o și la tot acel moment și am fugit la mormântul său de la Rohia. Și acum păstrez acea sticlă de vin”, a relatat părintele Mircea Stupar.
Fii duhovnicești, „răsfățați” de arhiepiscopul Justinian
Preotul Dumitru Iuga, de la Parohia Ortodoxă nr. 1 din Săcel, îi poartă o iubire adâncă ÎPS Justinian Chira încă din timpul vieții. Sfinții nu rămân indiferenți la rugăciunile celor care li se adresează cu dragoste, așa că nici ÎPS Justinian Chira nu l-a trecut cu vederea pe fiul său duhovnicesc. Au fost multe momente în care preotul Dumitru Iuga a simțit ajutorul ierarhului, chiar și după ce acesta a plecat la Domnul. Un moment aparte a fost la slujba parastasului de anul trecut, de la Mănăstirea Rohia. Cu o seară înainte de parastasul pentru ÎPS Justinian Chira, preotul Dumitru Iuga a ales să meargă la mormântul ierarhului pentru a se reculege. Dintr-o dată, a simțit că are nevoie să mânânce ceva dulce. Era o senzație puternică pe care nu o mai trăise vreodată. Acolo a întâlnit o femeie, iar finalul a fost unul emoționant.
“Obișnuiesc să merg la mormântul ÎPS Justinian, să vorbesc cu el, să îi spun ce am pe suflet. Am mers la mormânt cu o seară înainte de parastas. Era acolo o doamnă, în vârstă de vreo 30-40 de ani. M-am așezat în genunchi să spun o rugăciune. S-a apropiat doamna de mine. M-am ridicat. M-a întrebat dacă l-am cunoscut pe ÎPS Justinian. I-am răspuns că ne-am întâlnit de câteva ori. Doamna a continuat: ‹‹să știți că ÎPS Justinian mi-a zis în vis să vin la mormânt, eu sunt din Deva››. Eu zâmbeam. Între timp așteptam să vină un preot din Coșbuc și, ciudat, îmi tot venea să mănânc ceva dulce, nu înțelegeam ce se întâmplă. Mă gândeam ce să fac…Și dintr-o dată, o întreb pe doamnă: ce v-a mai zis ÎPS în vis? Se întoarce doamna și vine cu un coș de bomboane. A zis ÎPS Justinian să vin cu un coș de bomboane pentru că cineva își va dori foarte mult să mănânce ceva dulce. Când am auzit, am izbucnit în lacrimi”, și-a amintit, cu emoție, părintele Dumitru Iuga.
Părintele protosinghel, Ioan Meiu de la Așezământul Românesc din Ierusalim, simte că relația dintre fiu și duhovnic s-a prelungit în Veșnicie. De fiecare dată când vine în țară, ajunge și la mormântul părintelui său duhovnic, Justinian Chira. „Merg, pun capul pe mormântul lui, vorbesc cu el, simt că mă binecuvintează și plec la fel de fericit cum plecam atunci când era printre noi, cu trupul. Am fost surprins întotdeauna de gesturile ÎPS Justinian. La fel cum și acum când merg la mormânt sunt surprins de anumite momente și anumite trăiri pe care le am. Vă dau un exemplu: la Rohia de câte ori ajung, dacă plouă iese soarele când ajung la mormânt sau bat clopotele. Sunt niște lucruri care îmi arată că se bucură că îl caut. Oricum mi-a zis: să nu cumva să vii în țară și să nu vii la mormântul meu”, a punctat părintele Ioan Meiu care e convins că, într-o zi, ÎPS Justinian va fi canonizat.
„Să fim cu adevărat fii și fiice ale lui Dumnezeu”
Și preotul Nicolae Thira, de la Biserica „Nașterea Domnului” din Baia Mare, cel care i-a fost diacon ÎPS Justinian Chira, timp de 12 ani, îl simte mereu aproape pe „episcopul tinereților sale”. De altfel, cei care îl întâlnesc, au sentimentul că, undeva, în preajmă se află și Vlădica Justinian. „Toți cu care mă întâlnesc îmi spun: când vă văd parcă îl văd și îl aud pe ÎPS Justinian. Îl și pomenenesc și mă gândesc la el în permanență. Lucrul acesta îmi dă putere, îmi dă curaj, îmi dă ceea ce trebuie să aibă un preot.Și în duh, și la propriu îl simt. Adesea visez cu el. Am nenumărate fotografii cu el, tablouri. Oriunde îmi îndrept privirea, în stânga și în dreapta am amintiri legate de viața și de persoanlitatea marelui arhiepiscop Justinian”, a accentuat preotul Nicolae Thira.
Părintele a mai remarcat faptul că, uneori, oamenii își uită prea repede binefăcătorii. Arhiepiscopul Justinian Chira nu poate fi uitat. Din contră, a lăsat urme de lumină în inimile oamenilor. „De multe ori oamenii îi uită prea ușor și prea lesne pe binefăcători și asta nu e bine. Pe ÎPS Justinian e greu să îl uităm. De exemplu cu prilejul sfințirii caselor de Bobotează în sutele de case unde intrăm pe lângă icoanele Mântuitorului și a Maicii Domnului aproape că nu este locuință să nu vedem și o fotografie a ÎPS Justinian. Asta e extrem de important și extrem de grăitor. Asta înseamnă că oamenii nu l-au uitat. Și asta și-a dorit: să fim cu adevărat așa cum ne cere Dumnezeu, să fim cu adevărat fii și fiice a lui Dumnezeu”, a concluzionat preotul Nicolae Thira.
