Toamnă cu vedere spre… război • Șugău-Agriș, loc interesant uitat de maramureșeni!

Odinioară, zona Agriș însemna ceva pentru sigheteni. Erau acolo două cabane, era loc de plimbare, de vizitat, cu acces atât dinspre cartierul Iapa al Sighetului cât și dinspre Șugău, interesanta struțo-cămilă rural-municipală. Am revenit acolo, deși fuseserăm avertizați că se lucrează la drum și s-ar putea să nu putem ajunge la ținta finală, la cascada Strungi și la urcarea spre platoul câmpului Tătaru.

Am ales o zi superbă de toamnă, de asemenea am ales să ne informăm la Ocolul Silvic Mara despre traseu. Am intrat pe la Șugău, interesantul cartier-stradă ce pornește din comuna Vadu Izei, ca să continue pe teritoriul orașului Sighetu Marmației. Practic, avem o stradă cu orășeni și cu săteni, vecini, ce conviețuiesc firesc. Strada la fel, casele la fel, nicio diferență între sat și oraș. Apoi, la capăt de sat, începe drumul forestier care…arată excelent! Apar case de vacanță, drumul e excelent, până sus, în dreptul cantonului silvic, dar am fost avertizați de acest lucru! Acolo sunt dâmburi de pietriș pe drum, de-a latul, pregătit pentru ultimul strat. „Țineți drumul bun, pietruit, lăsați în urmă câteva poieni, veți vedea o cabană veche a cooperației, apoi cantonul silvic.

Dar sunt lucrări pe drum. Atenție aici, în poiana cea mare când urcați spre cabana Agriș, întoarceți capul spre nord, ar trebui să aveți o vedere superbă spre graniță și spre Maramureșul de dincolo de Tisa. Dacă nu e blocat drumul, continuați drumul până la capăt, dați de un forestier spre stânga ce vă duce spre cascadă”, ne spune șeful Ocolului Silvic Mara, Adrian Danci, și el iubitor de natură. Ne avertizează și că are urși în areal, deci ar trebui să luăm un PET și să batem cu el în copaci, să ne facem simțită și auzită prezența. „Aveți de ajuns sub abruptul Țiganului, o margine nordică a câmpului Tătaru, ce continuă cu Piatra Negrului. Sunt acolo și cervide și urs, ulii, uitați-vă după bufnițele de pădure, sunt impresionante”, ne spune șeful Ocolului silvic.
Într-adevăr, superb traseul, imaginați-vă un drum de piatră atât de bine făcut încât poți merge pe el ca pe asfalt, cu viteza a treia, fără emoții. E neimportant că drumul e executat de firma mamei unui deputat autohton, el având casă de vacanță pe traseul drumului cu pricina, iar comuna vecină e condusă de tatăl său. Detalii de tabloid, dar care trebuie spuse pentru corectitudine… Totuși drumul e aproape o autostradă de pădure, excelent. Peste toate însă, peisajul. Trecem printre Dâmbul Satului și culmea Bârlanu, iar când ajungem la acel Chiș Dâmb, avem priveliștea de care am fost avertizați. Se vede linia de graniță a României, se vede Maramureșul nostru de odinioară, îl ai la picioare. Se vede departe, până spre munții Maramureșului de peste graniță, presupunem că vedem vârfurile Hovârla, Troyaska și Topas. La picioare, ai pădurile noastre, în zeci de nuanțe, e o toamnă perfectă deocamdată. În depărtare, se văd munții din Ucraina mult încercată, la noi avem o poveste de toamnă. Sigur, cu ochii-n patru, la câinii ciobănești, apoi la urs. Într-adevăr, la cabana Agriș nu ajungi cu mașina, sunt depozite de piatră în drum, dar tot am mers spre cabană. Ai aici Chiș Dâmb la picioare. Și o lume roșie și galbenă spre nord, iar în depărtare se zăresc vârfuri cu aluzii la zăpezi viitoare. Undeva pe traseu am ratat așa-zisa Casă a Finlandezului, care e în fapt cu totul altceva. Promitem că revenim la ea, e un loc istoric al Maramureșului, minimalizat. E o cabană de lemn în stil nordic, ce a folosit drept post de comandă a legendarului comandant militar român Leonard Mociulski, ce a fost și prefect de Maramureș scurt timp, pe timp de război. Acea „Casă a finlandezului” a fost punctul său de comandă, la un moment dat și e în picioare. Revenim și punem și o floare… am avut un erou real, palpabil, aproape de talia lui Pintea, mai credibil și mai virtuos decât presupusul rege dac liber Pieporus sau Sfântul Iosif Mărturisitorul…

Revenim la traseul nostru. Avem priveliștea, vedem cabana Agriș și vedem Cornul Șarampăului, porțiune stâncoasă, urmează să ne îndreptăm spre Șaua Iepei și Piatra Goală. Avem în dreapta Piatra Văratecului. Și da, batem și cu PET-ul în copaci, mai fluierăm. Nu ne permite timpul să mai parcurgem traseul spre Cioatele lui Stern, cascada Runc și Fântâna lui Fodoruț… așa e când îți propui să faci prea multe într-o zi. Chiar dacă pleci de-acasă de la 7 dimineața. O zi cu căutat de primari (P.S., erată și drept la replică – primarul Ion Covaci din Sarasău ne spune c-am fost nedrepți cu evaluarea traseului de la cascada Ciuroi, porțiunea prezentată cu drumuri distruse și cu tăieri era deja pe teritoriul Săpânței, iar partea cu construcții și gunoaie în pădure aparținea deja zonei Iapa a Sighetului. Ne asumăm critica!), cu urcat pe drumuri fores­tiere, fie ele perfecte, cu aplecat ici-colo după ghebe, zi ce trebuie să se finalizeze la oră fixă cu manifestare culturală după-amiază, în Desești. Așa că ziua trebuie musai să aibă o scăpare, niște sacrificii. Sacrificăm traseul, pentru că, nu-i așa, tot acolo îl găsim, și promitem că revenim cu flori pentru eroul Mociulski. Pădure superbă acolo, drum mărginit pe de-o parte de brazi tineri înalți și dincolo de pădure deasă de foioase, cu poienițe frumoase, un loc la care musai ai de revenit.
La întoarcere spre Baia Mare, mai salutăm superba toamnă, la Creasta Cocoșului, absolut impresionantă în aceste zile, dar… nu pentru multă vreme.