CNAIR a anunțat marți că a fost desemnat câștigătorul licitației pentru elaborarea Studiilor de fezabilitate pentru ultimul segment din Autostrada Nordului, cuprins între Baia Mare și Bistrița.
Potrivit CNAIR, ofertantul desemnat câștigător în cadrul ambelor loturi ale procedurii de achiziție publică, Baia Mare-Dej și Dej-Bistrița, este asocierea Quadrante Viaponte și Consultanță SRL (lider de asociere), SC Metroul SA și Capital Vision SRL.
Valoarea ofertată pentru pentru Lotul 1 (Baia Mare – Dej) este de 12.746.666,57 lei, iar pentru Lotul 2 (Dej – Bistrița) de 8.376.369,89 lei.
Durata ambelor contracte de proiectare este de 18 luni de la data de începere a contractului.
Semnarea contractelor va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestații și respectiv după soluționarea contestaților/ plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire.
(sursa: Mediafax)