Sute de părinți maramureșeni beneficiază de stimulent de inserție pentru creșterea copilului. Mulți dintre ei sunt din categoria celor care au revenit la serviciu înainte ca micuțul să fi împlinit vârsta de doi ani. Sunt însă și situații în care stimulentul se acordă pentru părinții care s-au întors la muncă după ce copilul a împlinit 2 ani.
Dacă până în luna mai 2021, condiția pentru a primi stimulent de inserție era să te întorci la job sau să realizezi venituri impozabile cu minimum 60 de zile înainte de a împlini copilul 2 ani, respectiv 3 ani – în cazul copilului cu handicap, HG 536/2021 prevede o nouă modificare.
Părinții care se întorc la muncă după finalizarea concediului de creștere a copilului, adică după vârsta de doi ani, respectiv trei ani, a juniorului cu dizabilități primesc stimulent de inserție în valoarea de 650 de lei.
Numărul beneficiarilor de stimulent de inserție e în creștere la nivelul județului Maramureș. Dacă la finele lunii septembrie 2021 erau 1.390 de părinți care primeau acest stimulent, la sfârșitul lui septembrie 2022 se înregistrau 1.543 de părinți ce beneficiau de acest drept. Cei mai mulți beneficiari sunt în Baia Mare, respectiv 514 persoane care încasează stimulentul de inserție. Urmează Sighetu Marmației cu 143 de beneficiari. De asemenea, printre localitățile cu cei mai mulți părinți care primesc stimulent de inserție se numără Borșa – 61 persoane, Baia Sprie – 49, Târgu Lăpuș – 44, Vișeu de Sus – 39 și Tăuții Măgherăuș – 32. La polul opus, Bicaz și Oncești sunt printre comunele ce nu au niciun beneficiar de stimulent de inserție. Ariniș, Asuaju de Sus și Băsești au câte doi beneficiari, iar în Bogdan Vodă un singur părinte primește acest drept financiar.