Deseștiul mi/ni s-a lipit de mult de suflet. A fost primul sat în care am dus cursanți din toată lumea, prezenți la Cursurile de limbă, cultură și civilizație românească. Să vadă pe viu tradiția și cultura tradițională. Deseștiul ni s-a lipit de suflet și pentru că acolo sunt Viorica și Gheorghe Pârja. Care nu mai au nevoie de cuvinte. Și care fac parte din rosturile așezării.
În această vară am avut bucuria să fim din nou la Desești, să fim în Maramureș. Un ținut binecuvântat, de care nu te saturi, ori de câte ori l-ai vedea. Am făcut un tur de Maramureș, l-am cunoscut pe doctorul Vasile Bodnar, am cunoscut mai îndeaproape familia preotului Ioan Ardelean, am cunoscut-o pe mătușa Ileana Verdeș, ale cărei zadii le-am îmbrăcat cu mândria de a fi a locului, la Sfânta Liturghie.
Mătușa Ileana și preoteasa Luminița cred că sunt două modele autentice ale celui care trăiește în satul maramureșean: intelectualul și omul simplu. Credincios, harnic, păstrător al tradițiilor și valorilor. Știu să se facă iubite și apreciate. Iar mătușa Ileana nu uită să spună ce mâini fermecate are. Pricepută la țesut și cusut. Nu uită să spună celor cu care stă de vorbă că și o parte din țolurile din biserica Monument UNESCO sunt făcute de mâna ei.
Despre preoteasa Luminița Ardelean ce să spun? Că este un educator dedicat, că este prezentă peste tot, că nu știe să spună nu, că este omul de bază de care are nevoie școala și pe care se sprijină și familia, și comunitatea. Fiindcă e mereu prezentă acolo unde este nevoie de ea. Cu harul și darul omului înțelept și modest.
Mi-ar plăcea să știu că modelul acesta de oameni nu dispare, că preoteasa Luminița și mătușa Ileana se regăsesc în fiecare așezare rurală. Fiindcă satul are nevoie de asemenea modele. Iar eu și Viorel suntem ca acasă la Desești.
Nadia MOȘANU,
Institutul Cultural Român, București
