Duminică, în jurul orei 16, în PTF Petea s-a prezentat, pe sensul de ieșire din țară, un cetățean român, în vârstă de 21 de ani, domiciliat în județul Mureș.
Cu ocazia formalităților de frontieră, s-a constatat că pe numele acestuia a fost emis, în 16 septembrie a.c., un mandat de arestare preventivă de către Judecătoria Sighișoara. Tânărul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, amenințare și uciderea animalelor cu intenție.
Tânărul a fost predat unui echipaj al Poliției Satu Mare, în vederea luării măsurilor ce se impun.
Ucrainean, cu permis de conducere fals
Tot duminică, în jurul orei 11.30, s-a prezentat, pentru a intra în România, un cetățean ucrainean, în vârstă de 21 de ani, care conducea un autovehicul Fiat Scudo, înmatriculat în Ucraina.
La controlul documentelor de călătorie, tânărul a prezentat și permisul de conducere, cu însemnele autorităților ucrainene.
Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, s-au făcut verificări suplimentare în urma cărora s-a constatat că permisul de conducere este fals. S-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.
Traficul la frontieră
În data de 9 octombrie, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii țări au efectuat formalitățile de control (pe sensul de intrare și ieșire) aproximativ 170.000 de persoane, cetățeni români și străini, cu peste 40.000 mijloace de transport.
Pe sensul de intrare au fost 83.417 persoane, din care 7.760 cetățeni ucraineni. Începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), au intrat în România 2.541.696 ucraineni.