Expoziție de ovine și caprine în Șomcuta Mare

0
613

Asociația județeană a crescătorilor de ovine și caprine „Maramureșul” a organizat duminică, 9 octombrie, “Expoziția de ovine și caprine – Ediția a XIV-a 2022”.
Evenimentul s-a desfășurat în piața agroalimentară din Orașul Șomcuta Mare. La expoziție au fost prezenți zeci de crescători din Maramureș și județele învecinate – cu exemplare valoroase, dar și oficialități din domeniul agricol.
Crescătorii au participat și la un concurs jurizat de specialiști în domeniu, fiecare crescător venind cu câte 10 exemplare, de diferite vârste și rase. Arbitrii au avut de punctat 60 de standuri în total.
“Suntem prezenți, după 2 ani de pandemie, într-un număr foarte mare, față de ce a fost în anii trecuți, cu animale din tot județul, dar și din județele învecinate, cu crescătorii care și-au dorit să vină în asociația noastră, una serioasă și puternică, înființată pentru crescători. Însă aceștia fac eforturi mari să mențină efectivele de animale, dar cea mai mare problemă este forța de muncă puțină, astfel că nu pot exploata animalele pentru producție maximă. Crescătorii de la fiecare stand s-au prezentat cu câte 9 femele și un berbecuț, conform tradiției expoziției, pe fiecare vârstă – tineret an curent, mioare și oi mame; au fost 3 tipuri de rase – bălă, oacheșă și breze”, a spus Gheorghe Buda, preș. Asociației județene a crescătorilor de ovine și caprine.
După jurizare, cei prezenți au putut admira cele mai frumoase exemplare care au câștigat premii în bani, cupe și diplome.

Iată premiile:
• cel mai frumos mior – exemplarul fermierului Otto Kosa
• cel mai frumos berbec adult – proprietar Vasile Sima
• cea mai reprezentativă boxă cu oi țurcane (bălă) – Botond Kolozs­vari
• cele mai reprezentative oi țurcane (breze) – crescător Laurențiu Nechita
• cele mai reprezentative oi țurcane (oacheșe) – Mihai Danci.
Bineînțeles că au mai existat și alte categorii de premii, însă cele menționate mai sus au fost cele mai importante. Toți participanții însă au fost recompensați cu diplome și premii în bani, atât de către Asociație, cât și de către Registrul de Genealogie.
După finalizarea concursului, toți cei prezenți s-au putut delecta cu muzică la scenă, voie bună și preparate delicioase din carne de oi.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.