Arată din ce în ce mai bine centrul de hipism construit de Consiliul Județean pe drumul dintre Arieșu de Pădure și Coltău.
Acolo, dacă rețineți, era vorba să se ducă gunoaiele Maramureșului, dar oameni dârji s-au opus, în instanță. Centrul de hipism a dat o folosință cât de cât terenului cumpărat cam degeaba de județ. Dar povestea gunoiului revine, el va fi adus la câțiva kilometri distanță, la limită de pădure, tot în Arieș. Oare… nu avem aceeași Mărie, doar călare?